Pune faina fara gluten si sarea intr-un bol.
Adauga apa, lingura cu lingura, amestecand continuu.
Aluatul trebuie sa fie elastic si usor de modelat. Daca este prea umed si lipicios, mai adauga putina faina; daca este prea uscat si sfaramicios, mai adauga putina apa. Astfel reglezi consistenta aluatului pentru lipii.
Cand aluatul a capatat consistenta dorita, incepe sa il framanti cu mainile.
Imparte aluatul in 6 parti egale si formeaza niste mici bile de aluat.
Presara putina faina pe blatul de lucru.
Ia cate o bila de aluat si, cu ajutorul unui facalet, intinde-o dandu-i o forma rotunda. Lipia trebuie sa aiba cam 3-4 mm grosime.
Pune lipia deoparte si intinde si celelalte bile de aluat.
Cand ai terminat de intins toate lipiile, unge-le cu putin ulei de masline si presara peste ele seminte de susan.
Pune o tigaie mai mare la incins, pe foc mic spre mediu. Unge-o cu foarte putin ulei si scurge uleiul in exces (se procedeaza cam ca la clatite).
Coace fiecare lipie 1-2 minute pe fiecare parte, sau pana cand incepe sa isi schimbe culoarea si apar pete rumenite.