Go Back
–+ servings
Steaming bowl of vegan soba noodle soup with carrot rounds and wakame, topped with sesame and nori furikake, on a dark windowsill with autumn leaves outside and a dish of sesame nearby.

Supă japoneză cu miso și tăiței soba

Supă limpede de legume și kombu, cu morcovi, ceapă, ciuperci shiitake și urechea-lemnului, alge wakame și tăiței soba, cu pastă miso albă adăugată la final, cu focul oprit, și furikake vegan din susan prăjit și nori.
Prep Time 20 minutes
Cook Time 25 minutes
Total Time 45 minutes
Choose Serving Size 6 porții

Equipment

  • Oală mare
  • Tigaie

Ingredients 

Pentru supă

  • 1500 ml supă de legume
  • 1 l apă
  • 1 bucată alge kombu cca 20 cm
  • 2 morcovi tăiați rondele groase
  • 1 ceapă albă tăiată fideluță
  • 4 ciuperci shiitake uscate
  • 1 mână ciuperci urechea-lemnului uscate (wood ear), o mână mică, cca 5 g
  • 4 fire ceapă verde tăiată mărunt
  • 3 linguri alge wakame uscată
  • 250 g tăiței soba
  • 2-3 linguri pastă miso albă după gust

Pentru furikake vegan

  • 2 linguri susan alb
  • 1 lingură susan negru
  • 2 linguri fulgi de nori sau o foaie de nori fărâmițată

Instructions

  • Pune ciupercile shiitake și urechea-lemnului într-un bol, acoperă-le cu apă fierbinte și lasă-le la înmuiat cam 20 de minute, până se înmoaie.
  • Prepară furikake: prăjește susanul alb și negru într-o tigaie uscată, la foc mediu, amestecând, 2-3 minute, până miroase frumos și susanul alb se rumenește ușor. Lasă-l să se răcească, apoi amestecă-l cu fulgii de nori.
  • Pune supa de legume, apa și kombu într-o oală mare și încălzește încet, la foc mediu, până începe să fiarbă. Lasă la foc mic 10 minute.
  • Scoate kombu, taie-l fâșii subțiri și pune fâșiile înapoi în oală.
  • Scurge ciupercile și păstrează apa de la înmuiat. Taie cozile tari ale ciupercilor shiitake, feliază pălăriile și taie urechea-lemnului fâșii. Toarnă apa de la înmuiat în oală printr-o sită deasă, ca să rămână nisipul în urmă.
  • Adaugă morcovii, ceapa albă și ciupercile și fierbe 10-12 minute, până ce morcovii sunt aproape fierți.
  • Adaugă tăițeii soba și fierbe-i 4-5 minute (verifică pachetul), amestecând din când în când, ca să nu se lipească.
  • În ultimele 2-3 minute, pune în supă wakame și cea mai mare parte din ceapa verde, până se desfac algele. Oprește focul și lasă supa câteva minute, să nu mai clocotească.
  • Pune 2 linguri de pastă miso într-o cană sau într-un polonic, adaugă puțină supă fierbinte și amestecă până se dizolvă complet. Toarnă-l în oală și amestecă. Gustă și mai adaugă miso, dizolvat la fel, dacă e nevoie. Nu mai lăsa supa să fiarbă după ce ai pus miso.
  • Împarte supa cu tăiței în boluri și presară deasupra ceapa verde rămasă și câte o lingură de furikake.

Notes

Supa de legume o fac la slow cooker din resturi vegetale și o țin la congelator. Merge și una cumpărată sau doar apă cu kombu (supa iese un pic mai puțin aromată). Tăițeii soba fierb direct în supă, care se îngroașă puțin; dacă o faci dinainte, fierbe-i separat. Cantitatea de miso depinde de pastă și de supă, așa că începe cu 2 linguri. Kombu are foarte mult iod: dacă ai probleme cu tiroida, ești însărcinată sau alăptezi, întreabă întâi medicul sau las-o deoparte. Pentru varianta fără gluten, folosește soba 100% din hrișcă.