Invata mai multe despre ce beneficii pentru sanatate ne aduce practica yoga, direct de la o profesoara de yoga! Descopera ce schimbari au loc in corpul tau dupa prima sedinta de yoga, la cateva luni de practica sau dupa cativa ani de yoga.
Acest articol despre beneficiile yoga este scris de Mirela Ivaz – profesoara de yoga. Mirela a mai scris si 10 intrebari frecvente despre yoga.
Mirela organizeaza in curand Weekend-ul de Relaxare si Revitalizare, Editia VI, 31 august – 2 septembrie 2018. Tema acestei editii este centrata pe Relatii. Se va explora, dezvolta, armoniza relatia cu sinele, cu ceilalti, cu natura, cu mancarea. Acest eveniment se desfasoara la pensiunea Casa Moroeni, situata la doar 2 ore distanta de Bucuresti. Mai multe detalii despre eveniment, aici.
Povestea mea, ca de altfel si a ta, este una cat se poate de personala. Cred totusi, ca povestile noastre se unesc si fiecare dintre noi suntem uniti prin ceea ce ne dorim sa aducem si sa cultivam in viata noastra: o stare de satisfactie si de multumire de sine, fericire, seninatate, usurinta (opus expresiilor: “mi-e sufletul ingreunat”; “mintea greoaie”; “mi-e capul greu”; “mi-e corpul greoi”).
Aventura mea cu Yoga a inceput destul de precaut, prin 2014. Aveam pe atunci 30 de ani. N-as sti sa-ti spun precis ce m-a indemnat sa incerc yoga: curiozitatea, dorinta de a recunoaste natura umana si spirituala care ne leaga pe fiecare, calea prin care imi pot recunoaste si depasi anumite limitari, o stare personala de echilibru si armonie. Insa din momentul in care Yoga a intrat in viata mea, porti s-au deschis.
In 2015 absolveam cursul de 200 ore pentru acreditare ca profesor de yoga, iar in ianuarie 2018 obtineam in India acreditarea Yoga Alliance pentru 500 ore. Intre timp, alte calatorii in India si Nepal mi-au deschis porti pentru cunoasterea Ayurveda (“stiinta vietii”), Yoga terapeutica, Meditatia budista.
Impactul Yoga in viata mea este unul urias, prin schimbarile pe care mi le-a adus in viata personala si profesionala, oamenii pe care i-am intalnit si povestile acestora de viata. Si pentru calea pe care mi-am aflat-o.
Am fost si raman o persoana pragmatica. Yoga este o unealta, un instrument de care ma folosesc pentru a-mi sprijini mentinerea starii de armonie fizica, mentala, emotionala. Si aceasta este si modalitatea in care transmit mai departe aceste cunostinte: prin intermediul experientei personale si a utilitatii dovedite, pliind-o cat mai mult pe necesitatile curente ale societatii si ale individului.
Ce imi pare uimitor este faptul ca Yoga, o filosofie veche de 5000 de ani, a intrat atat de mult in interesul oamenilor de stiinta si al medicinei moderne, iar rezultatele nu contenesc ca confirme beneficiile acestei practici pentru sanatate si starea de bine. Sunt marturiile celor care au participat la studiu si analizele de laborator care valideaza beneficiile yoga. Da, Yoga functioneaza!
Intr-un timp al societatii moderne in care ritmul de viata devine tot mai rapid si solicitant, iar individul se afla aproape continuu in postura de “a face” si de “a produce”, nu e de mirare ca devenim din ce in ce mai deconectati de la propriul corp si de la ceea ce simtim cu adevarat.
Iar consecintele stresului (mental, fizic, emotional) nu se lasa mult asteptate:
- tulburari de somn
- vitalitate scazuta
- migrene
- dureri de spate
- probleme de digestie (durere de stomac, sindromul colonului iritabil)
- probleme de circulatie (senzatia de maini si picioare reci)
- probleme de respiratie (senzatia de sufocare/ greutate in piept)
- raceli si infectii frecvente
- libidou scazut si infertilitate
- stare acuta de nemultumire
- iritare si tremur nervos
- incredere scazuta in propriile abilitati
- stare de agitatie
- viziune pesimista asupra vietii
- capacitate redusa de a gandi limpede
- izolarea fata de comunitate, etc. (Sursa: WebMed)
Yoga, prin ramurile sale care s-au propagat cel mai bine in occident – Asana (posturi fizice) si Meditatia – se bucura de urmatoarele recunoasteri, ca modalitate de reducere a stresului si de consolidare fizica si emotionala a starii de bine.
Beneficii yoga dupa o singura sedinta de yoga
Imbunatatirea functiei creierului.
Doar 20 de minute de Hatha Yoga – o formă traditionala de Yoga Asana care pune accentul pe posturi si mentinerea acestora intr-o stare meditativa si contemplativa – poate îmbunătăți funcția cognitivă, stimuleaza memoria pe termen scurt si capacitatea de concentrare. (Sursa: studiu al Universității din Illinois)
Reducerea nivelului de stres
Capacitatea Yoga de reducere a nivelului de stres pare a fi legata de interventia asupra anumitor proteine implicate in procesele de raspuns autonom si inflamator in situatiile de stres. (Sursa: studiu al Universitatii de Stat din Ohio)
Modificarea structurii ADN-ului
Acesta este rezultatul unui studiu recent care a analizat implicatiile la nivel molecular, beneficiile yoga venind din modul in care celulele sistemului imunitar sunt afectate in urma practicarii yoga. (Sursa: studiu Australia)
Cresterea flexibilitatii, a tonusului muscular si reducerea grasimii corporale
Un studiu recent a consemnat faptul ca practicarea yoga conduce la creșterea flexibilitatii si mobilitatii corpului, cresterea puterii musculare și scăderea grăsimii corporale. (Sursa: studiu India)
Beneficii yoga dupa cateva luni de practica yoga
Scaderea tensiunii arteriale
Intr-un studiu pilot al Universitatii din India, cercetatorii au descoperit faptul ca practicarea yoga pe o perioada de cateva saptamani contribuie la scaderea tensiunii arteriale, pentru persoanele cu hipertensiune usoara pana la moderata.
Universitatea din Corea de Sud a mers si mai departe, analizand eficienta yoga si meditatiei asupra persoanelor cu hipertensiune arteriala. Astfel, a reiesit faptul ca atat yoga cat si meditatia contribuie semnificativ la scaderea si normalizarea tensiunii arteriale, unde Meditatia a avut un rol semnificativ la pesoanele peste 60 ani, iar Yoga a avut efect mai pronuntat la pesoanele sub 60 ani.
Imbunatatirea capacitatii pulmonare.
Un studiu recent realizat de Universitatea din US a scos la iveala faptul ca tehnicile specifice de respiratie (Pranayama) care insotesc practica Yoga conduc la cresterea semnificativa a capacitatii pulmonare si a cantitatii de aer respirat.
Imbunatatirea functiei sexuale.
Un studiu realizat de Harvard a aratat ca yoga contribuie la imbunatatirea vietii sexuale: stimularea excitarii, cresterea libidoului, reducerea durerii din timpul actului sexual, orgasm si satisfactie generala pentru femei. De asemenea, yoga le sprijina pe femei sa se conecteze si sa se familiarizeze cu propriul corp.
Reducerea durerii cronice a spatelui si a gatului
Un studiu facut de Universitatea din Geneva a arătat că practicarea Iyengar yoga (un stil bazat pe sistemul traditional Hatha Yoga care pune accent pe alinierea corecta) este eficientă în reducerea durerii si imbunatatirea calitatii vietii la adulții care suferă de dureri cronice ale spatelui sau la nivelul gatului.
Reducerea starilor de anxietate si depresie
Poate cel mai recent studiu pe aceasta tema, publicat in 2018 de Universitatea din Iran a arătat că 12 săptămâni de HathaYoga sprijina reducerea starilor de anxietate si depresie.
Controlul nivelului de zahăr din sânge la persoanele cu diabet zaharat.
Practica Hatha Yoga adaugata unui regim tipic de ingrijire a diabetului zaharat conduce la normalizarea nivelului de zahar din sange la persoanele cu pre-diabet si diabet tip 2, dupa cum a reiesit din studiile mai multor universitati de prestigiu din SUA si India. Totodata, s-a constatat scaderea masei corporale, normalizarea nivelului de lipide si a cortizolului, imbunatatirea calitatii vietii la pacientii cu diabet. (Surse: S-VYASA India, Institutul pentru Cercetare si Educare Medicala din India, Universitatea SUA)
Imbunatatirea echilibrului si a proprioceptiei
In urma unui program de yoga Iyengar de 12 saptamani conceput pentru adulti in varsta (media de varsta 68 ani) a condus la imbunatatirea echilibrului si a mobilitatii, conform studiului elaborat de Institutul pentru Sanatate Generala din Australia.
Beneficii yoga dupa cativa ani
Oase mai puternice.
Un studiu al Universitatii din New York condus pe durata a 10 ani, a scos in evidenta beneficiile practicarii yoga (intr-un program zilnic de doar 12 minute!) asupra cresterii densitatii osoase, observata prin scanarea densitatii minerale osoase a participantilor la studiu. In consecinta, a reiesit faptul ca yoga conduce la regresia osteoporozei.
Mai mult, un studiu efectuat de Institutele de Ortopedie si Fizioterapie din India pe durata a 6 luni a condus la imbunatatirea densitatii osoase a femeilor cu osteoporoza aflate la menopauza.
Greutate sanatoasa
In urma studiului condus de cercetatorii Institutului din Seatle, s-a descoperit faptul ca practica regulata de yoga sprijina mentinerea normo-ponderala a greutatii la varsta adulta si contribuie la reducerea greutatii corporale la persoanele care se confrunta cu obezitate.
Risc cardiovascular redus
Adoptarea yoga ca parte a unui stil de viata sanatos conduce la reducerea riscului cardiovascular, rezultat confirmat de Institutul de Medicina Generala din India, acesta fiind corelat totodata cu reducere colesterolului total.
De asemenea, studiul Colegiului Medical din India condus asupra unui grup de femei (intre 45 – 60 ani) aflate in post-menopauza (menopauza instalata de 5 ani) a scos in evidenta imbunatatirea variatiei ritmului cardiac (HRV) si reducerea riscului cardiovascular.
Tu ce anume iti doresti sa previi sau sa tratezi prin Yoga? Care sunt provocarile tale pentru care Yoga iti poate veni in sprijin?
Despre autor:
Mirela Ivaz este profesoara de Yoga si consilier Ayurveda pentru stil de viata sanatos. Este certificata de Yoga Alliance RYT500 si STED Council, obtinute in India, unde calatoreste regulat, pentru perfectionare. Mirela este atrasa in mod deosebit de interactiunea directa cu oamenii, este condusa de curiozitate si de pasiunea de a transmite mai departe din cunostintele si experienta personala. Preda yoga in Bucuresti, sustine ateliere tematice si organizeaza, in mod regulat in Romania, tabere de relaxare si revitalizare.
Cunoaste-o pe Mirela prin blogul ei, www.ivaz.ro.