Skip to Content

5 Retete de sos salsa | Salsa Roja, Salsa Verde, Pico De Gallo, Salsa cu mango, Salsa cu avocado

Invata sa prepari cele mai bune retete de sos salsa – Salsa Roja, Salsa Verde, Pico De Gallo, Salsa cu mango, Salsa cu avocado. 

Bucataria mexicana este plina de mancaruri delicioase si aromate si este indragita de oameni din toata lumea. Dar exista ceva ce ofera un gust si mai special acestor preparate mexicane – sosurile salsa, desigur!

reteta de sos salsa de casa

Felurile de mancare mexicane sunt aproape intotdeauna consumate impreuna cu un sos salsa, indiferent daca vorbim de un sos salsa rosu (salsa roja), verde (salsa verde), un sos salsa picant sau unul racoritor. Salsas sunt sosuri speciale, cu o consistenta fie lichida, fie solida, formate din bucati de legume taiate, iar majoritatea sosurilor mexicane sunt facute dintr-un amestec de rosii, ardei iuti, zeama de lime, coriandru, avocado, ceapa rosie si uneori chiar si fructe precum mango, papaya etc. Diferite combinatii din aceste ingrediente rezulta in tipuri diferite de salsa ce pot fi consumate alaturi de mancaruri traditionale mexicane precum friptura, lipie, fructe de mare, chipsuri din tortilla etc.

Chiar daca anumite feluri de mancare mexicane sunt uneori considerate ca fiind nesanatoase deoarece sunt prajite in ulei, sosurile salsa pe de alta parte sunt foarte sanatoase. Deoarece sunt facute din legume proaspete sau gatite, sosurile salsa sunt o modalitate foarte buna de a include mai multe legume sanatoase in dieta de zi cu zi!

Haideti sa aflam care sunt cele mai populare 5 sosuri salsa mexicane si ce le face atat de speciale:

sos salsa roja reteta cu rosii
Salsa Roja / Tomato Salsa

Salsa Roja

In caz ca sunteti deja familiari cu restaurantele mexicane sau daca sunteti pasionati de acest tip de bucatarie internationala, sunt sigura ca ati auzit deja de Salsa Roja. Salsa Roja este un sos mexican picant rosu, care merge perfect alaturi de orice fel de mancare mexican. Salsa Roja este foarte usor de facut, deci este un sos perfect chiar si pentru incepatori. Tot ce trebuie sa faceti este sa gatiti legumele proaspete – rosii, ardei iuti, ceapa si usturoi – intr-o oala. Dupa aceea mixati compozitia intr-un blender alaturi de coriandru si ulei de masline si veti obtine o Salsa Roja perfecta, gata de servit alaturi de mancarurile voastre mexicane preferate. Exista moduri diferite de a prepara acest tip de salsa – fie mixati legumele proaspete in blender si apoi le gatiti pe aragaz, fie le coaceti si apoi le gatiti. Indiferent de modul de gatire a legumelor ales, rezultatele vor fi pur si simplu delicioase. Bineinteles, puteti faceti Salsa Roja foarte picanta sau mai putin picanta, in functie de preferinte.

Salsa Roja merge perfect alaturi de enchiladas, tacos, quesadilla sau orice alt fel de mancare traditional mexican.

sos salsa reteta salsa verde
Salsa verde

Salsa Verde

Salsa Verde este foarte asemanatoare cu Salsa Roja deoarece ambele sunt sosuri picante si lichide, deosebirea fiind ca Salsa Verde are o minunata culoare verde. Aceasta culoare este data de rosiile tomatillos (rosii mici verzi) sau tomates verdes (rosii mari verzi) folosite la prepararea sosului, combinate cu ardei iute serrano sau jalapeno. Procesul de obtinere al sosului este acelasi precum cel pentru Salsa Roja, deoarece trebuie sa gatiti legumele proaspete si apoi sa le mixati pana obtineti consistenta perfecta.

Salsa Verde are un gust foarte puternic si merge de minune alaturi de tacos, quesadilla, enchiladas si, bineinteles, chipsuri din tortilla!

sos salsa reteta pico de gallo
Pico de gallo

Pico de Gallo

Pico de Gallo, cunoscut si sub numele de “salsa fresca”, “salsa cruda” sau “Mexican salsa” – deoarece culorile sale sunt foarte asemanatoare cu steagul Mexicului – este, probabil, cel mai cunoscut si racoritor sos mexican. Este, de asemenea, si cea mai usor de facut salsa dintre toate si merge de minune alaturi de carne sau peste la gratar sau intr-un taco sau fajita.

Pico de Gallo inseamna “ciocul cocosului” si in mod traditional este facut din rosii taiate cubulete, ceapa, ardei iute proaspat (de obicei serrano dar si jalapeno este la fel de bun), coriandru, sare si zeama de lime.

Acest tip de salsa poate fi servit impreuna cu tacos, orez, fasole, chipsuri de tortilla sau il puteti servi asa cum este, pe post de salata.

sos salsa reteta salsa cu avocado
Avocado salsa

Salsa cu avocado

Salsa cu avocado este un alt tip de salsa asemanatoare cu o salata, plina de legume proaspete si delicioase. Aceasta salsa este extrem de usor de facut – tot ce trebuie sa faceti este sa taiati toate legumele, sa le amestecati impreuna cu zeama de lamaie sau lime, ulei de masline, usturoi, sare si piper si sa puneti amestecul la frigider pentru cel putin 30 de minute sau pana cand aromele s-au omogenizat. La final adaugam “vedeta” acestui sos – avocado, desigur! – si servim impreuna cu chipsuri de tortilla, taco, supa sau orice alt fel de mancare mexican vegetarian sau cu carne. Eu am ales sa prepar o salsa racitoare si deloc picanta dar, bineinteles, puteti adauga niste ardei iute proaspat taiat felii daca preferati sa preparati varianta picanta.

sos salsa reteta salsa cu mango
Mango salsa

Salsa cu mango

Daca va plac mancarurile picante si dulci la fel de mult cum imi plac mie, atunci va veti indragosti cu siguranta de aceasta salsa cu mango! La fel ca toate celelalte retete de salsa din aceasta lista, salsa cu mango este extrem de simpla, sanatoasa si usor de facut! Aveti nevoie doar de cateva ingrediente (mango, ardei gras, ceapa, ardei iute si, bineinteles, niste zeama de lime si coriandru) pe care trebuie sa le taiati intr-un bol si sa lasati amestecul la frigider timp de cel putin 30 de minute. Rezultatul este o salsa foarte colorata si racoritoare pe care o puteti servi alaturi de mancaruri pe baza de peste, chipsuri de tortilla, taco etc.

Salsa cu mango este atat de buna incat va fi greu sa va abtineti sa nu o mancati goala, direct din castron!

Homemade Salsa Recipes - salsa roja, salsa verde, pico de gallo, Mango Salsa and Avocado salsa_

5 Retete de sos salsa | Salsa Roja, Salsa Verde, Pico De Gallo, Salsa cu mango, Salsa cu avocado

Gourmandelle.com
Salsa reprezinta un tip de sos mexican sanatos si gustos, care poate transforma orice fel de mancare intr-o delicatesa! Vom invata cum sa preparam sosuri salsa mexicane acasa, pline de arome autentice!
5 from 1 vote
Prep Time 20 minutes
Cook Time 15 minutes
Total Time 35 minutes
Course sos
Cuisine Reteta Mexicana
Servings 5
Calories 199 kcal

Ingredients
  

Salsa Roja:

  • 2 ardei iuti Ancho uscati
  • 3 rosii
  • 1 ceapa curatata
  • 3 catei usturoi curatati
  • ½ lingurita oregano
  • 1 lingurita sare
  • 1 lingurita piper negru
  • 2 Linguri coriandru tocat
  • ulei de masline

Salsa Verde:

  • 5 rosii Tomatillos rosii verzi
  • ½ cana coriandru proaspat tocat
  • 2 catei usturoi
  • ¼ ceapa
  • 1 ardei jalapeño
  • sare dupa gust
  • ulei de masline

Pico de Gallo:

  • 2 rosii Roma prunisoare, taiate cubulete
  • ½ ceapa cubulete
  • ½ jalapeño curatat de seminte si tocat fin
  • 1 Lingura coriandru proaspat tocat
  • 1 Lingura ceapa verde tocata
  • 1 lingurita sare
  • 2 Linguri zeama de lime
  • ½ lingurita praf de usturoi

Salsa cu avocado:

  • ½ cana porumb dulce
  • 1 avocado curatat si tocat
  • 2 Linguri masline negre taiate felii
  • ¼ ardei rosu tocat
  • ½ ceapa rosie tocata
  • 2 catei usturoi zdobiti
  • 1 Lingura ulei de masline
  • 1 Lingura zeama de lamaie
  • ½ lingurita oregano uscat
  • sare si piper dupa gust

Salsa cu mango:

  • 1 mango curatat si tocat
  • ¼ cana ardei gras rosu tocat
  • 2 Linguri ceapa verde tocata
  • 2 Linguri coriandru tocat
  • 1 ardei jalapeño tocat fin
  • 2 Linguri zeama de lime
  • 1 Lingura zeama de lamaie
  • ½ fulgi ardei rosu iute

Instructions
 

  • Pentru Salsa Roja:
  • Fierbe 2 cani de apa intr-o cratita de marime medie.
  • Adauga rosiile, ardeiul iute, ceapa si usturoiul.
  • Fierbe timp de aproximativ 5 minute.
  • Scoate legumele din apa si lasa-le sa se raceasca.
  • Decojeste rosiile si pune-le in blender. Adauga ardeiul iute, ceapa, usturoiul, oregano, coriandru si ulei de masline. Mixeaza pana ce amestecul are o consistenta fina. Adauga sare si piper.
  • Pentru Salsa Verde:
  • Gateste rosiile Tomatillos, ceapa si ardeiul jalapeño intr-o tigaie preincalzita cu putin ulei de masline, timp de 5 minute.
  • Dupa 5 minute, adauga usturoiul si continua sa gatesti pana ce rosiile sunt usor rumenite.
  • Ia ingredientele de pe foc. Amesteca-le cu coriandrul si sarea intr-un blender.
  • Pentru Pico de Gallo:
  • Amesteca toate ingredientele intr-un bol de marime medie. Odata ce ingredientele sunt bine amestecate, se lasa salsa la frigider timp de cel putin 30 de minute sau peste noapte.
  • Pentru salsa cu avocado:
  • Intr-un castron de marime medie amesteca porumbul, maslinele, ardeiul rosu si ceapa.
  • Intr-un castron mic adauga usturoiul, uleiul de masline, sucul de lamaie, oregano, sare si piper.
  • Amesteca mixul de porumb cu mixul de usturoi si pune la frigider peste noapte.
  • Avocado trebuie adaugat in amestec doar inainte de servire.
  • Pentru salsa cu mango:
  • Amesteca toate ingredientele intr-un bol de marime medie. Odata ce ingredientele sunt bine amestecate, se lasa salsa la frigider timp de cel putin 30 de minute sau peste noapte.

Nutrition

Calories: 199kcalCarbohydrates: 28gProtein: 4gFat: 10gFiber: 8gSugar: 14g
Keyword sosuri
Liked this recipe?Join the community and receive monthly recipes, straight to your inbox!
Recipe Rating




Arina

Saturday 1st of June 2019

De cand cautam o reteta de salsa verde! Mi-ai facut ziua mai buna, multumesc mult pentru reteta! :)

Ruxandra Micu

Tuesday 9th of July 2019

Cu drag!