Skip to Content

Inghetata de casa cu ciocolata si unt de arahide

Ce spuneti de-un desert rece, super delicios, dar si sanatos? Surpriza de astazi este o reteta minunata de inghetata de casa cu ciocolata si unt de arahide – 100% de post!

In sfarsit a venit vara! Si chiar daca nu putem iesi din casa la fel de linistiti si lipsiti de griji precum o faceam inainte in aceasta perioada a anului, asta nu inseamna ca nu ne putem bucura de vremea frumoasa din confortul propriei locuinte, mai ales daca sunteti norocosii posesori ai unui balcon (sau macar o fereastra mai mare).

Avand in vedere cat de frumos straluceste soarele afara si cat de infloriti sunt copacii, nu pot sa nu ma gandesc la cel mai bun desert pentru aceasta vreme. Ati ghicit? Inghetata, desigur! 🙂 Pentru ca nu stiu foarte multe combinatii la fel de bune precum vremea calda si o portie de inghetata cremoasa si rece.

Inghetata cu ciocolata de casa reteta

As putea spune ca asta este una dintre definitiile fericirii pentru mine – si sunt sigura ca multi dintre voi vor fi de acord cu mine. Pana la urma, inghetata este un desert popular de atat de multa vreme si motivul este bine intemeiat. Daca oamenii nu ar fi iubit asa de mult inghetata, sunt sigura ca nu ar fi ramas atat de mult printre noi. 🙂

Se crede ca istoria inghetatei a inceput in jurul anului 500 i.Hr. in Imperiul Ahemenid al Iranului (Persia). Deci acum destul de mult timp, nu-i asa? In orice caz, cu siguranta oamenii nu consumau borcanase de Ben & Jerry’s pe atunci. Ba dimpotriva, ei aveau o notiune destul de diferita a inghetatei, ce implica mai multa gheata si mai putina “crema”. Cu alte cuvinte, ceea ce numeau ei inghetata pe vremuri insemna in mare parte gheata zdrobita cu diverse arome.

Grecii aveau si eu o variatie interesanta a inghetatei si anume un fel de “zapada” combinata cu miere si fructe. Suna foarte bine, nu-i asa?

inghetata de casa cu ciocolata de post

Pe scurt, au existat multe variatiuni ale inghetatei de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, inghetata a crescut in popularitate in jurul secolului al XVIII-lea. Ce binecuvantare!

Pentru mine, inghetata se numara printre acele deserturi perfecte care ne ajuta sa transformam o zi trista intr-una mai buna (sau cel putin mai usor de indurat). Ceea ce-mi place cel mai mult la inghetata, totusi, este versatilitatea aromelor. Si cred ca de aceea este asa de greu sa nu-ti placa inghetata! 🙂

Poate sa-ti displaca o anumita aroma cum ar fi, de exemplu, inghetata de capsuni, dar cred ca este aproape imposibil sa nu gasesti o aroma de inghetata pe care sa o iubesti. Si probabil ca stiti deja ca sunt un mare fan al ciocolatei inca dintotdeauna!

Inghetata de ciocolata e pur si simplu perfecta asa cum e. Punct. Daaaar daca exista o modalitate de a face inghetata de ciocolata chiar mai buna decat este deja, aceea este sa adaugam un alt ingredient mult-iubit, care merge perfect cu decadenta ciocolatei. Da, ma refer la untul de arahide.

Mi se pare ca untul de arahide impreuna cu ciocolata formeaza o combinatie absolut divina – si chiar nu cred ca-mi voi schimba parerea prea curand! Din ce am observat, aceasta combinatie este foarte populara de asemenea, judecand dupa popularitatea ciocolatelelor Reese’s Pieces, de exemplu. Dar v-ati intrebat vreodata de ce are atat de mult succes acest combo?

inghetata de casa cu ciocolata si unt de arahide

Explicatia stiintifica ar fi faptul ca papilelor noastre gustative pur si simplu le plac aromele si gusturile contrastante. Sa ne gandim putin: ciocolata are un gust foarte dulce si o textura cremoasa, in timp ce untul de arahide ti se topeste in gura si are o cantitate ideala de gust sarat. Deci, cum spuneam, gusturi contrastante, dar care merg de minune impreuna!

Dar ce este cert este faptul ca mie-mi place la nebunie aceasta combinatie si, daca vine sub forma de inghetata, cu atat mai divin.

Va promit ca aceasta inghetata de casa cu ciocolata este un desert de care nu va veti putea satura prea curand. Este ideal ca gustare de dupa-amiaza pentru ca ofera o doza bine-meritata de energie si, bineinteles, merge de minune ca desert la finalul unei mese copioase. 

Mie, de exemplu, imi place sa servesc aceasta inghetata de casa cu ciocolata cu inca putin unt de arahide deasupra si un praf de sare de mare. Dupa cum va spuneam, imi place la nebunie combinatia de dulce cu sarat si mi se pare ca seamana putin si cu un baton de Snickers, in caz ca sunteti fani. 🙂

Alte topping-uri potrivite pentru aceasta inghetata ar fi putin sirop de caramel sau chiar fructe proaspete. Dar optiunea mea preferata ar fi banana. Pentru ca bananele si ciocolata sunt o alta combinatie minunata, la fel si banana si untul de arahide. Asadar, ar forma un trio de exceptie! Daca nu va plac bananele, alte variante bune ar fi zmeura si capsunile deoarece vor adauga si o doza binevenita de vitamine acestui desert. 

inghetata de casa vegana

Sper ca veti incerca aceasta reteta in perioada urmatoare. Daca nu, nu stiti ce pierdeti! 🙂


Planuri de masa personalizate si antrenamente video | Cumpara un plan de masa personalizat astazi! [x_button shape=”square” size=”mini” float=”none” target=”blank”  href=”https://shop.gourmandelle.com/?utm_source=mainsite&utm_medium=site&utm_campaign=inpost” info=”none” info_place=”top” info_trigger=”hover”]VREAU UN PLAN DE MASA![/x_button]


Yield: 10-12

Inghetata de casa cu ciocolata si unt de arahide

Vegan peanut butter ice cream Inghetata cu ciocolata de casa

Ce spuneti de-un desert rece, super delicios, dar si sanatos? Surpriza de astazi este o reteta minunata de inghetata de casa cu ciocolata si unt de arahide - 100% de post!

Prep Time 10 minutes
Inactive Time 2 hours
Total Time 2 hours 10 minutes

Ingredients

  • 120g unt de arahide
  • 2 conserve (800g) crema de cocos
  • 160g sirop de artar
  • 2 Linguri cacao
  • 1 lingurita vanilie
  • ½ lingurita sare

Instructions

  1. Adauga toate ingredientele in blender.
  2. Amesteca pana se incorporeaza si capata o textura neteda si omogena.
  3. Adauga mixul in masina de facut inghetata si lasa la rotit 25 minute.
  4. Apoi adauga untul de arahide si porneste masina pe alte 5 minute.
  5. Transfera mixul de inghetata intr-un container si baga la congelator pentru o ora si jumatate.
  6. Savureaza inghetata cu topingul preferat.

Nutrition Information

Yield

12

Amount Per Serving Calories 173Total Fat 7.5gCarbohydrates 23.7gProtein 2.5g

Did you make this recipe?

Please leave a comment on the blog or share a photo on Pinterest

 

Carmen

Friday 17th of July 2020

super buna si super usor de facut la masina de inghetata!

Skip to Recipe