Skip to Content

Pizza de casa cu ciuperci si anghinare

Sunteti pregatiti pentru cea mai buna si usoara pizza de casa? Iata reteta mea de pizza de casa cu ciuperci si anghinare! >>>

Este timpul pentru o confesiune! Am decis sa schimb putin lucrurile aici, pe blog – adica m-am decis sa postez TOATE acele retete excelente pe care le prepar zilnic pentru pranz sau cina. Este vorba de retete usoare si delicioase de zi cu zi pe care le-am incercat si care mi-au placut, dar pentru care nu am avut timp sa fac fotografii profi cu camera foto pentru ca-mi era pur si simplu PREA foame. Am tare multe retete in “situatia” asta pe care nu le-am postat aici pe blog din cauza ca partea vizuala lasa de dorit – nu aveam decor, lumina potrivita si nici plating. Sau cel putin asta credeam eu inainte. Dar de acum nu mai vreau sa las asta sa ma opreasca! 🙂

pizza de casa cu ciuperci

Asadar, pentru reteta de mai jos veti gasi cateva fotografii facute cu telefonul, dar nu uitati ca ceea ce conteaza de data aceasta este gustul final si reteta in sine. Fara imagini perfecte, pur si simplu o doza din viata mea de zi cu zi!

Stiu ca majoritatea oamenilor sunt intimidati de acest proces, dar credeti-ma cand va spun ca poate fi chiar foarte usor si distractiv sa-ti prepari propria pizza acasa! Eu am experimentat cu diverse retete pentru blat de pizza de casa pana acum si acesta este cu siguranta preferatul meu. Este asa de usor de facut!

reteta pizza de casa cu ciuperci

Aceasta reteta de blat de pizza este cea pe care am ajuns sa o folosesc mereu la pizza facuta de casa. Reteta este foarte usor de urmarit si nu prea are cum sa dea gres, mai ales daca urmezi pasii explicati mai jos.

Recent am descoperit si o faina excelenta pentru pizza – faina din grau dur pentru pizza de la La Molisana – cea rosie. Chiar se simte diferenta la blat! O recomand. Eu o cumpar adesea atunci cand dau comenzile lunare de la Carrefour, prin Bringo. Probabil o puteti gasi si in alte hypermarketuri.

Acum haideti sa revenim la reteta noastra de pizza de casa cu ciuperci si anghinare. Ce m-a inspirat sa fac aceasta reteta? Hmmm… eram in cautarea unei retete de pizza care sa aiba niste arome putin mai exotice si speciale decat clasica pizza salami sau cea cu mozzarella. Asa ca am inceput sa ma uit prin frigider si camara in cautarea unor ingrediente care s-ar potrivi bine impreuna.

pizza de casa cu ciuperci si anghinare

Asa am ajuns sa prepar aceasta pizza ce combina ciuperci salbatice marinate la borcan, rosii, anghinare, cateva frunze de busuioc proaspat (obligatoriu cand fac pizza de casa!) si niste gorgonzola si branza raclette.

NOTA: Aceasta reteta de pizza nu este vegana, deoarece am folosit gorgonzola si branza raclette, insa o puteti veganiza foarte usor cu branza Verdino, sau alte branzeturi vegane care va plac. Daca va simtiti aventurosi astazi, va recomand chiar sa incercati reteta mea de mozzarella vegana de casa. Este pur si simplu delicioasa si se intinde exact ca mozzarella pe baza de lactate atunci cand o scoti din cuptor!

In caz ca sunteti intimidati de ideea de a coace pizza in cuptor acasa, va voi ajuta cu cateva informatii. Pizza poate sa iasa foarte buna si fara un cuptor special pentru pizza, credeti-ma! Eu am un cuptor electric si am copt aceasta pizza la 280C, dar daca aveti un cuptor pe gaz, s-ar putea sa va limiteze la 250C. Ceea ce nu este deloc o problema, tot ce trebuie sa faceti este sa lasati pizza in cuptor cu inca 1-2-3 minute mai mult decat am lasat-o eu.

pizza vegana de casa cu ciuperci

SFAT: Va recomand cu caldura sa verificati blatul de pizza inainte sa-l scoateti din cuptor. Cu siguranta nu vrem ca pizza noastra sa fie nefacuta, nu-i asa?

Ce-mi place cel mai mult la aceasta pizza de casa cu ciuperci si anghinare este cu siguranta combinatia de arome. Daca va place anghinarea (la fel de mult cum imi place mie), atunci veti avea parte de o surpriza placuta. Rosiile si ciupercile se combina minunat cu aroma subtila a anghinarei, rezultand un topping de pizza usor si savuros.

Nici nu cred ca mai este nevoie sa spun ca, in caz ca nu va place vreun ingredient dintre cele recomandate de mine (sa spunem ca sunteti alergici la ciuperci, de exemplu), il puteti omite sau inlocui cu orice altceva va place. Cateva alternative foarte bune pentru aceasta combinatie sunt rosiile uscate, maslinele verzi sau dovlecelul. Pe scurt, folositi doar ce va place! 🙂

pizza de casa vegetariana cu ciuperci

In caz ca aveti nevoie de mai multa inspiratie pentru retete de pizza de casa, va prezint alte alternative gustoase de pe blogul meu:

Acestea fiind spuse, sunt destul de sigura ca sunteti entuziasmati sa incercati aceasta pizza de casa cu ciuperci si anghinare cat de curand! Daca va decideti sa o incercati, nu uitati sa-mi lasati un comentariu mai jos si sa-mi spuneti cum vi s-a parut. Sunt intotdeauna curioasa sa va aud parerile si feedback-ul! Desi eu sunt destul de sigura ca o sa va placa aceasta pizza. 🙂

Pana atunci, eu va urez spor la gatit si pofta buna!

mushroom artichoke homemade pizza de casa cu ciuperci si anghinare

Pizza de casa cu ciuperci si anghinare

Gourmandelle.com
Sunteti pregatiti pentru cea mai buna si usoara pizza de casa? Iata reteta mea de pizza de casa cu ciuperci si anghinare! >>>
No ratings yet
Prep Time 15 minutes
Cook Time 15 minutes
Additional Time 30 minutes
Total Time 1 hour
Course Main Dishes
Cuisine Italian
Servings 6 portii
Calories 636 kcal

Ingredients
  

  • Pentru blatul de pizza de casa:
  • 450 g faina din grau dur pentru pizza
  • 350 ml apa calduta
  • 1 plic de drojdie uscata
  • 1 Lingura de zahar brun
  • ½ lingurita cu sare
  • 2 Linguri cu malai
  • 2-3 Linguri ulei de masline
  • Toppinguri de pizza:
  • cateva ciuperci dintr-un borcan de ciuperci salbatice marinate sau in ulei
  • frunze de busuioc proaspat
  • 4-5 rosii decojite San Marzano din conserva de rosii pisate cu furculita si transformate in sos
  • cateva anghinare dintr-o conserva sau dintr-un borcan de anghinare
  • 4-5 rosii cherry taiate in 4
  • gorgonzola si raclette dupa preferinte – puteti sa folositi si branza vegana

Instructions
 

  • Adauga pliculetul de drojdie in apa calduta, impreuna cu zaharul si amesteca folosind coada de la o lingura de lemn. Asteapta cateva minute, pana incep sa se formeze bulbuci la suprafata si capata un miros de fermentat.
  • Adauga faina in robotul de bucatarie (foloseste accesoriul de framantat painea). Toarna amestecul de apa cu drojdie si adauga sarea.
  • Lasa robotul sa framante coca aprox. 10 minute. 
  • Muta vasul de la robot intr-un loc cald si acopera-l cu un prosop textil de bucatarie. Asteapta aprox. 30-40 de minute sa creasca aluatul.
  • Intre timp iti poti taia ingredientele pentru topping. 
  • Adauga hartie de copt in tava de cuptor. Adauga uleiul de masline si intinde-l bine. Toarna aluatul crescut in tava si cu degetele unse cu ulei, intinde-l uniform. 
  • Presara malai pe marginile pizzei si aduga sosul, apoi toppingurile. 
  • Coace pizza in cuptorul preincalzit la min. 250C (eu am copt la 280C, insa multe cuptoare care sunt pe gaz au limita la 250C) timp de aprox 10-15 minute, in functie de temperatura aleasa.
  • Verifica aluatul inainte de a scoate pizza din cuptor, ca sa te asiguri ca e copt.
  • Serveste pizza cu busuioc proaspat pe deasupra. 

Nutrition

Calories: 636kcalCarbohydrates: 77gProtein: 21gFat: 28gSaturated Fat: 8gPolyunsaturated Fat: 18gCholesterol: 31mgSodium: 836mgFiber: 6gSugar: 8g
Liked this recipe?Join the community and receive monthly recipes, straight to your inbox!
Recipe Rating