Skip to Content

Prajitura umeda cu mere | Fara gluten

Daca ai pofta de ceva dulce, rapid de preparat si extrem de aromat, incearca aceasta reteta de prajitura umeda cu mere, fara gluten! 

Iata a doua reteta din campania #IubimSiDaruim organizata de Schar Romania! La aceasta campanie eu voi participa doar cu retete, nu si la partea de competitie, din motive evidente… ?Asadar, in zilele ce urmeaza veti vedea mai multe retete fara gluten postate aici, retete de aperitive, deserturi si paste! Prima reteta inscrisa in campanie a fost cea de paste cu sos cremos de vinete. Urmeaza niste burgeri vegani deliciosi si inca o reteta de paste, asa ca stati pe-aproape! 🙂

Ideea pentru aceasta prajitura umeda cu mere a venit din nevoia de a consuma cumva cele 20kg de mere golden pe care le aveam acasa. Ce sa fac cu atatea mere?! Ma gandeam eu… Sa le storc si sa le fac suc? Sigur… dar atunci cand ai un storcator prin presare la rece trebuie sa folosesti fructe si legume extrem de zemoase si proaspete. Daca folosesti fructe prea coapte, risti sa iti iasa smoothie nu suc! 🙂

Asa ca asta am facut. Am stors peste 20 de kile de mere golden. O parte le-am consumat ca smoothie, pentru ca suc nu a iesit din ele, am facut o tona de sos de mere, pe care il voi folosi la viitoarele deserturi, iar restul am folosit la aceasta prajitura umeda cu mere, pe care am facut-o deja de vreo trei ori pana acum.

fresh-apple-cake-cinnamon-prajitura-umeda-cu-mere

Cand mi-a venit ideea pentru aceasta prajitura, eu aveam in minte de fapt sa fac un chec cu umplutura de mere, insa pentru ca am adaugat cam mult smoothie de mere, s-a transformat intr-o prajitura umeda si extrem de aromata.

Asadar, am plecat de la reteta mea de baza pentru checuri si am transformat-o pentru a face aceasta prajitura delicioasa. Rezultatul mi-a depasit asteptarile! Pur si simplu parca ti se topeste in gura, iar la partea superioara e usor lipicioasa si dulce, datorita zaharului brun caramelizat. 🙂

Am facut aceasta reteta folosind faina fara gluten MixIt de la Schar, deoarece pentru mine glutenul e inamicul nr. 1! 🙂 Daca nu aveti boala celiaca sau sensibilitate la gluten, atunci puteti folosi si faina alba de grau.

gluten-free-flour

Sper sa incercati aceasta reteta! 🙂 Daca nu aveti un storcator prin presare la rece, puteti sa folositi si un blender, pentru a face piureul de mere/smoothie. Pentru storcator, am taiat pur si simplu merele in 4, am folosit sita de smoothie si le-am stors. Cred ca am folosit cca 2kg pentru a obtine cantitatea necesara la aceasta reteta. In cazul in care folositi un blender, sa scoateti cotorul si sa taiati merele in cubulete. Astfel va iesi un smoothie mai fin. Sa adaugati si putina apa.

Nu uitati de concurs! 

Pe langa numeroasele retete „romantice” care vor fi inscrise in aceasta campanie, si pe care le puteti vedea in acest album, fiecare blogger va va provoca sa lasati un comentariu pe blogul sau in care sa „daruiti” un gand bun, o poveste de viata, o experienta povestita, care sa ne inspire pe toti sa fim mai generosi, mai buni, mai iubitori.  La final Schar va alege povestea cea mai interesanta, pe care o va premia cu produse fara gluten pentru o luna intreaga!

Daca doriti sa participati la concurs, va invit sa lasati un comentariu mai jos si sa imi povestiti o experienta, sa transmiteti un gand bun sau sa spuneti o poveste, care sa ne indemne sa fim mai buni, mai generosi, mai iubitori. 🙂

fresh-apple-cake-prajitura-umeda-cu-mere
Fresh Apple Cake cinnamon

Prajitura umeda cu mere | Fara gluten

Gourmandelle.com
Daca ai pofta de ceva dulce, rapid de preparat si extrem de aromat, incearca aceasta reteta de prajitura umeda cu mere, fara gluten!
5 from 1 vote
Prep Time 15 minutes
Cook Time 35 minutes
Total Time 50 minutes
Course Deserturi
Cuisine Reteta Americana, Reteta Europeana
Servings 12
Calories 173 kcal

Ingredients
  

  • 200 g faina fara gluten Mix It Universal Schar
  • 100 g zahar brun + 30g extra pentru presarat pe deasupra
  • 700 ml piure de mere mere coapte facute smoothie
  • 4 oua galbenusurile separate de albusuri
  • ½ Lingura scortisoara
  • 1 Lingura rom
  • ½ lingurita bicarbonat de sodiu
  • ½ Lingura extract de vanilie
  • 4 Linguri ulei de masline
  • 2 Linguri stafide

Instructions
 

  • Bate albusurile intr-un bol, pana devin spuma.
  • Separat, amesteca galbenusurile pana sunt cremoase si adauga zaharul brun, uleiul, vanilia si romul. Amesteca-le bine.
  • Presara incet faina amestecata cu bicarbonatul de sodiu peste albusuri. Folosind o spatula, incorporeaza-le.
  • Adauga mixul de galbenusuri si amesteca usor.
  • Adauga piureul/smoothieul de mere golden si stafidele. Amesteca.
  • Tapeteaza o tava ceramica de aprox. 35x20cm cu hartie de copt si unge hartia cu putin ulei.
  • Toarna compozitia.
  • Presara putin zahar brun pe deasupra.
  • Incinge cuptorul la 180C.
  • Adauga tava in cuptor si lasa prajitura la copt cca 35 de minute. Opreste cuptorul si las-o sa se raceasca inauntru.
  • Taie prajitura si serveste-o la temperatura camerei.

Nutrition

Calories: 173kcalCarbohydrates: 26gProtein: 3gFat: 7gFiber: 2gSugar: 14g
Keyword mere, prajituri
Liked this recipe?Join the community and receive monthly recipes, straight to your inbox!
fresh-apple-cake-prajitura-umeda-cu-mere-reteta
Recipe Rating




Angi

Sunday 12th of August 2018

un deliciu! e grozava ca si gustare pentru copii!

Ruxandra Micu

Thursday 18th of October 2018

Multumesc! Ma bucur ca ti-a placut! :)