Vremea rece de afara va face sa fiti posomorati? Nicio problema, am solutia perfecta! Incercati aceasta ciocolata calda vegana facuta acasa si va veti binedispune imediat!
Iarna este aici si pare ca nu vrea sa plece prea curand – fulgi imensi de zapada, acoperisuri inghetate cu hornurile fumegand… iar cea mai buna modalitate pentru a admira toate aceste lucruri este acasa, in fata unei ferestre mari, infofolit in cea mai pufoasa patura pe care o ai si tinand in mana o cana aburinda de ciocolata calda! 🙂
Sa fim seriosi, anotimpul rece n-ar fi acelasi fara bunatatile culinare specifice – mirosul de ciocolata, scortisoara si mere coapte pur si simplu face atmosfera mult mai magica. Nu te poti astepta sa intri in spiritul sarbatorilor tinand in mana o cana cu apa rece. Pur si simplu nu se potriveste, pe cuvant!
Pentru mine, o iarna perfecta inseamna un interior confortabil, bunatati coapte (turta dulce, bineinteles!), mirosuri minunate si bauturi calde care parca fac mai suportabil gerul de afara. Ciocolata calda este unul dintre acele lucruri care pur si simplu striga “fericire”, si cred ca ar trebui sa fie ilegal sa te abtii de la bautura asta minunata in aceasta perioada a anului.
Daca intre timp ai adoptat o dieta vegana, probabil te intrebi cum ai putea sa te bucuri inca de ciocolata calda perfecta. Iar eu sunt aici sa-ti spun ca am solutia! 🙂
Poti cu siguranta sa te bucuri de o cana de ciocolata calda care e vegana, dar inca dulce, groasa si non-apoasa. Si care nu implica nici macar un strop de lapte de origine animala. O cana perfecta de ciocolata calda ar trebui sa fie groasa, cu aroma intensa de ciocolata (bineinteles), cremoasa si perfecta pentru a asigura confortul unei zile reci. Exista mai multe modalitati pentru a o obtine:
Una dintre ele este folosind pudra naturala de cacao amestecata cu un agent de ingrosare cum ar fi amidonul de porumb. Metoda asta e foarte simpla, pudra de cacao gasindu-se in orice supermarket si fiind, in general, vegana. Fiti atenti totusi: trebuie sa folositi cacao de foarte buna calitate. Daca folositi ceva mai ieftin, e posibil sa fie mai amar, mai putin gros, iar aroma de ciocolata sa fie mai putin evidenta. Este unul din cazurile pentru care (putin) mai multi bani inseamna papile gustative mai “fericite”. 🙂
O alta metoda pentru a obtine cana perfecta de ciocolata calda este folosind o ciocolata neagra vegana de buna calitate pe care o vei incalzi si topi, iar apoi amesteca impreuna cu laptele, zaharul, si orice altceva mai vrei sa folosesti. Poti folosi si chipsuri de ciocolata vegana. Acestea se vor topi chiar si mai repede.
Ah, dar ce facem cu laptele? Sunt fericita sa te anunt ca orice lapte pe baza de plante este un substitut excelent cand vine vorba de ciocolata calda, si eu chiar am inceput sa il prefer din punct de vedere al gustului. Folosirea laptelui de cocos, de exemplu, ii da ciocolatei calde o aroma subtila si minunata pe care laptele normal pur si simplu nu o are! Acelasi lucru e valabil in cazul laptelui de migdale. Sau de ovaz. Sau orice alt lapte pe baza de plante! Serios, orice tip de lapte vegetal merge super bine in combinatie cu ciocolata.
Singura recomandare pe care o am este sa te asiguri ca folosesti lapte fara zahar, sau cel putin sa tii cont de acest lucru in caz contrar, deoarece in momentul in care adaugi si zaharul tau, ciocolata calda ar putea iesi cam prea dulce.
Ciocolata calda vegana e o reteta incredibil de simpla care va aduce cu siguranta toti membrii familiei (vegani sau nu) impreuna in timpul unei seri reci de iarna. Nici nu iti vei da seama ca nu e facuta cu lapte “normal”.
Ah, si am mentionat oare ca ciocolata calda vegana tinde sa contina muuult mai putine calori decat cea normala? Da, e adevarat. Laptele pe baza de plante are in general mult mai putine calorii decat laptele animal, iar asta face o diferente enorma atunci cand ne gandim la o cana intreaga de ciocolata calda. De exemplu, o cana de lapte de vaca cu 2% graasime contine aproximativ 122 de calorii, pe cand o cana cu lapte de cocos neindulcit contine doar 45 de calorii! Asta e o diferenta enorma care nici macar nu influenteaza in rau gustul!
Acestea fiind spuse, daca vrei sa iti transformi ciocolata calda in ceva si mai special, exista si alte ingrediente vegane pe care le poti adauga ce ii vor da un gust mult mai bun. Este vorba in mare parte de mirodenii si arome, precum scortisoara, menta, nucsoara, cardamomul sau esenta de vanilie… sau daca vrei, poti folosi oricand un strop de alcool pentru aroma.
Romul, de exemplu, e o alegere excelenta in aceasta combinatie, potentand enorm aroma ciocolatei. Daca vrei sa ai putina aroma de vanilie, recomand sa folosesti seminte de pastaie de vanilie in loc de esenta, desi este o alegere buna si cea din urma. O pastaie de vanilie e mai scumpa decat o sticluta de esenta, dar chiar merita banii in plus! Aceleasi lucruri sunt valabile in cazul scortisoarei – folosirea unui betisor de scortisoara nemacinata atunci cand fierbi ingredientele face o diferenta enorma din punct de vedere al aromei.
Si nu in cele din urma… Ce ar fi o cana de ciocolata calda fara bezele? In ziua de azi poti gasi in multe locuri bezele vegane, si sigur fac diferenta in caz ca vrei sa le folosesi. Orneaza totul cu putina scortisoara sau si mai multa pudra de cacao si ciocolata este gata!
Ciocolata calda – cea mai delicioasa reteta de preparat acasa!
Ingredients
- 4 cani lapte de vaca sau de migdale pentru varianta vegana
- 4 Linguri pudra de cacao
- ½ cana chipsuri de ciocolata cu lapte sau vegane
- 1 Lingura lapte de cocos
- 1 bat vanilie
- ¼ lingurita extract de menta
- 2 Linguri ciocolata neagra rasa
- 4 Linguri frisca vegana sau naturala
Instructions
- Toarna laptele intr-o cratita, adauga batul de vanilie si zaharul si pune-o pe foc mic pana ajunge la punctul de fierbere.
- Ia cratita de pe foc, adauga pudra de cacao si amesteca bine. Adauga chipsurile de ciocolata si lasa amestecul sa stea timp de un minut.
- Adauga extractul de menta. Amesteca pentru a combina toate aromele.
- Imparte ciocolata in cani. Orneaza cu frisca vegana si ciocolata rasa.
- Serveste ciocolata calda.
Doina
Sunday 2nd of June 2019
Foarte buna! Am incercat-o cu lapte de ovaz cu vanilie si m-am indragostit, iar extractul de menta chiar face diferenta!
Ruxandra Micu
Tuesday 9th of July 2019
Multumesc! <3