Incearca o reteta delicioasa inspirata din bucataria ruseasca,draniki – chiftele de cartofi umplute cu ciuperci! Sunt delicioase, satioase si usor de facut!
Aceste chiftelute delicioase poarta in engleza numele de cutlets, ceea ce inseamna in romana cotlet, daca ar fi sa traducem ad-literam. Sunt sigura ca toti stim ce este acela un cotlet: o bucata de carne fara os, taiata subtire si de obicei gatita in tigaie. Subtirimea cotletului e obtinuta, de obicei, prin presarea bucatii de carne pana cand ajunge la o grosime uniforma; cotletele sunt adesea date prin pesmet inainte de a fi gatite.
Exista variante umplute cu legume si condimente, dar acest preparat a evoluat de-a lungul timpului atat de mult incat nu mai este musai sa contina carne. De aceea, in limba romana nu prea il putem numi cotlet, de aceea am ales un nume mai potrivit – chiftele! 🙂 Termenul de cutlet este folosit in ziua de astazi pentru chiftelutele din cartofi cu umplutura de legume.
Originea chiftelutelor de cartofi este destul de neclara, acestea fiind populare in mai multe bucatarii din lume, precum cea indiana, frantuzeasca, italiana si rusa. Eu am ales sa ma inspir mai mult din bucataria ruseasca, in care aceste chiftele de cartofi se numesc draniki.
Se crede, totusi, ca acestea isi au originea in subcontinentul indian, unde poarta numele de aloo tikki, “aloo” insemnand “cartof”, iar “tikki” insemnand “chifteluta” sau “crocheta” in hindusa si marathi.
Desi reteta poate varia putin de la o tara la alta, in special cand vine vorba de mirodenii si condimente, baza acesteia ramane aceeasi, ideea fiind una destul de simpla: piure de cartofi umplut cu amestecul vostru preferat (in cazul de fata vom vorbi despre ciuperci), dat prin pesmet si prajit in baie de ulei sau in tigaie.
Suna foarte simplu, dar daca e sa ne gandim un pic, majoritatea lucrurilor bune din lume sunt asa! Reteta de chiftele cu cartofi si ciuperci are nevoie de foarte putine ingrediente, precum cartofi, ceapa, pesmet… si foarte important, condimente si ierburi. Combinatia acestor cateva ingrediente face minuni, credeti-ma pe cuvant! 🙂
Daca aveti impresia ca trebuie sa evitati orice preparat ce contine cartofi albi, am o veste minunata pentru voi. Cartofii nu sunt nesanatosi, asa cum am fost foarte mult timp facuti sa credem – trebuie doar sa ii mancam cu moderatie. Daca nu mancati cantitati mari, cartofii nici nu va vor ingrasa.
Asadar, trebuie doar sa fiti putin mai atenti. Cartoful este o sursa extraordinara de vitamina C, amidon, tiamina si niacina – destul de impresionant, asa-i? Si un motiv in plus pentru ca voi sa incercati aceasta reteta! Este destul de sanatoasa si nutritiva, satioasa si minunata… iar partea cea mai buna? Nu contine deloc ingrediente de origine animala! Da, aceste chiftele cu cartofi si ciuperci sunt vegane/de post!
Puteti face crochete de cartofi fierband cartofii (cartofii mai mici sunt de preferat deoarece vor fierbe mai repede) si pasandu-i. Astfel veti obtine un piure pe care mai apoi trebuie sa-l amestecati cu tot felul de ierburi si mirodenii precum sare, piper, coriandru, turmeric macinat, chili macinat si tot asa.
Nu sariti peste acest pas, deoarece este lucrul care le da crochetelor acel ceva special care face trecerea de la un preparat simplu si neimpresionant la unul incredibil de delicios! Umplutura de ciuperci se prepara inabusind ciupercutele intr-o tigaie impreuna cu ierburile voastre favorite – recomand patrunjelul, merge de minune in aceasta reteta!
Cand ati obtinut un amestec omogen, luati aproximativ o lingura de piure de cartofi, o intindeti, puneti umplutura de ciuperci in mijloc si modelati totul intr-o forma ovala. Piureul de cartofi ar trebui sa fie ca un fel de buzunar pentru umplutura. Odata ce avem aceste buzunare trebuie sa le dam prin faina, pesmet sau un amestec al acestor doua si sa le prajim intr-o baie de ulei. Sau intr-o tigaie cu putin ulei, daca preferati varianta (putin) mai sanatoasa.
Rezultatul este unul din cele mai bune lucruri pe care le veti gusta vreodata – niste chiftele cu cartofi si ciuperci ce au cea mai minunata textura! Crochetele ar trebui sa va iasa crocante la exterior, dar moi si pufoase la interior, pline de bucatele crocante de ceapa si de sucurile aromate ale umpluturii de ciuperci. In opinia mea, chiftelutele de cartofi sunt un fel de mancare minunat pentru cand vrei sa te relaxezi cu ceva bun.
Au cel mai bun gust cand sunt servite fierbinti, alaturi de o portie de mazare sau cu un sos delicios deasupra. Cele mai comune sosuri sunt cel de ghimbir uscat, tamarin si coriandru, sosul de menta, si uneori iaurt (cu sau fara lactate). Va promit ca aceasta ultima combinatie e extraordinara, iaurtul rece fiind perfect in contrast cu chiftelutele fierbinti. In Mumbai, acestea sunt servite cu curry picant si diverse tipuri de chutney (un fel de dulceata condimentata).
Exista si variante de tip fast food pe care le puteti gasi pe toate stradutele Indiei, in care chiftelutele sunt servite rapid in sandvisuri sau lipii. Astfel se obtine un pranz sau mic-dejun delicios si sanatos pe care il puteti servi in mers cand sunteti pe fuga.
Aceste chiftele cu cartofi si ciuperci sunt de obicei servite ca gustare de dupa-amiaza, la o ceasca de ceai, sau ca garnitura alaturi de orez cu legume sau linte.
Daca as fi complet sincera, v-as spune, totusi, ca odata ce ati mancat o bucata nu va veti putea opri, deci chiftelutele s-ar putea sa se transforme rapid intr-un fel principal – sunt pur si simplu atat de bune! 🙂 Daca vreti sa faceti un preparat mai elegant, puteti orna totul cu niste seminte de rodie. Acestea nu doar ca vor face farfuria sa arate spectaculos si colorat, dar combinatia de dulce, acrisor si sarat este incredibil de buna si de speciala.
Cred ca aceste chiftele de cartofi cu ciuperci pot fi un super aperitiv, asa ca va invit sa le pregatiti cat mai curand pentru voi si cei dragi. Va promit ca nu veti regreta nimic – nici voi, nici persoanele voastre dragi cu care le veti imparti! 🙂
Draniki – Chiftele cu cartofi si ciuperci
Ingredients
- 6 cartofi mari
- 200 g ciuperci
- 1 ceapa
- 8 Linguri faina
- 4 Linguri tarate de psyllium sau 2 oua mari, batute, pentru varianta vegetariana
- 1 lingurita sare
- 1 lingurita piper negru macinat
- 2 Linguri ulei de masline
- 1 Lingura patrunjel proaspat tocat
Instructions
- Prepara cartofii:
- Adauga cartofii cu coaja intr-o oala mare si acopera-i cu apa.
- Pune vasul la fiert. Adauga sare. Dupa ce da in clocot, da focul aproape la minim si gateste timp de aproximativ 30 minute sau pana devin moi.
- Varsa apa de la cartofii si umple oala cu apa rece. Curata-i de coaja si fa-i piure.
- Intre timp, toaca fin ciupercile si ceapa.
- Incinge o tigaie la foc mediu si adauga ulei si ceapa. Caleste timp de un minut, apoi adauga ciupercile, sarea si piperul.
- Gateste, amestecand, timp de aproximativ 10 minute. Lasa deoparte.
Pentru a face chiftelele:
- Adauga faina si taratele de psyllium (sau ouale) la piureul de cartofi si amesteca pentru a incorpora.
- Lasa compozitia la frigider pentru o ora.
Pentru a forma chiftelele:
- Presara o suprafata curata cu faina. Adauga 1 lingura de aluat de cartofi, pune 2 linguri de umplutura de ciuperci in centru si pliaza marginile pentru a acoperi umplutura de ciuperci. Formeaza chifteaua cu ambele maini.
- Incinge o tigaie mare cu 1 lingura de ulei pe foc mediu.
- Adauga chiftelele in tigaie. Prajeste-le pe fiecare parte aproximativ 5 minute sau pana se rumenesc.
- Serveste cu verdeata maruntita, mazare sau smantana vegana.
Oana
Tuesday 17th of December 2019
Eu le-am pregatit la cuptor. Au iesit delicioase si nu s-au uscat deloc.
Ruxandra Micu
Thursday 16th of January 2020
Super! Ma bucur mult ca au iesit bine si ti-au placut.
Amalia
Tuesday 20th of August 2019
in loc de târâte de psylium ce as putea pune ? Mulțumesc
Ruxandra Micu
Monday 7th of October 2019
Poti incerca cu chia macinata sau seminte de in macinate, dar vor schimba aspectul.
deniz
Monday 6th of May 2019
Suna delicios. Crezi ca ar merge chiftelele facute la cuptor in loc sa le prajesc in tigaie?
Ruxandra Micu
Tuesday 7th of May 2019
Ma bucur ca iti place. :) Nu stiu, nu am incercat. Mi-e sa nu se usuce prea tare la cuptor si sa devina sfaramicioase.