Skip to Content

Fasole batuta cu masline Kalamata

 Aceasta reteta de fasole batuta cu masline Kalamata este un aperitiv simplu, vegan, ideal pentru picnicuri sau petreceri! Are o aroma orientala si o textura cremoasa.

Natura este minunata! Am avut niste jardiniere goale pe balcon (doar cu pamanant in ele), iar acum sunt pline cu petunii superbe si alte plantute verzi. Mi se pare incredibil cum a adus vantul semintele pana la etajul 9 si cum au gasit aici loc prielnic pentru a lua viata! 😀 Frunzele dragute din pozele de mai jos sunt luate chiar de la o plantuta care creste pe balcon. Habar nu am ce e, dar nu va faceti griji ca nu o voi manca! 🙂 E doar de decor pentru ca arata tare bine in poze.

fasole batuta cu masline reteta

Am incercat sa cresc niste plante aromatice in casa, insa din pacate mi-au murit. Cred ca am contribuit si eu la asta, pentru ca obisnuiesc sa mananc plante aromatice in cantitati industriale atunci cand am acces la ele. Pff.. sunt devoratoarea plantelor. :)) Asa ca voi continua sa folosesc frunze de la plantele no-name crescute pe balcon, pentru ca m-am cam saturat de batranul si des-folositul patrunjel, iar busuiocul e devorat instantaneu cand ajunge pe la mine prin casa! 😛

Acum, sa va zic si cateva vorbe despre reteta de fasole batuta cu masline Kalamata… A fost foarte buna! Am vrut sa face ceva diferit fata de reteta clasica de fasole batuta tipic romaneasca asa ca am optat pentru o aroma orientala. Aveam niste masline feliate prin frigider, iar ca de obicei debaraua mea era plina de conserve de fasole, asa ca am decis sa le combin si sa creez un aperitiv cu aroma orientala.

cum sa faci fasole batuta cu masline

Eu folosesc foarte des conserve de fasole. Nu am timp de pierdut prin bucatarie, asa ca daca pot sa salvez putin timp, de ce sa nu o fac, nu? 🙂 Daca planuiti de pe acum sa faceti reteta, puteti sa folositi si fasole uscata bineinteles. O puneti la inmuiat si o fierbeti bine.

Combinatia de arome si texturi a fost perfecta! Reteta nu mai are nevoie de sare, maslinele fiind suficient de sarate. De asemenea, va recomand piperul alb neaparat! Am inceput sa il folosesc mai des deoarece imi place foarte mult aroma sa. Za’atar-ul este unul ditre mixurile mele preferate de condimente si se potriveste de minune in aceasta reteta.

reteta aperitiv fasole batuta cu masline

Sper sa va placa si sa incercati reteta!

Kalamata White Bean Spread Fasole batuta cu masline vegan

Fasole batuta cu masline

Gourmandelle.com
Aceasta reteta de fasole batuta cu masline Kalamata este un aperitiv simplu, vegan, ideal pentru picnicuri sau petreceri! Are o aroma orientala si o textura cremoasa.
5 from 2 votes
Prep Time 10 minutes
Cook Time 0 minutes
Total Time 10 minutes
Course Aperitive
Cuisine Reteta Americana, Reteta Europeana
Servings 6
Calories 215 kcal

Ingredients
  

  • 1 conserva fasole alba boabe Am folosit o conserva mare de 800g. Poti sa folosesti si fasole uscata; In acest caz foloseste 350-400g de fasole boabe, puse la inmuiat si fierte bine
  • ½ cana masline Kalamata feliate
  • ½ lamaie doar sucul
  • 3 catei usturoi pisati
  • 2 Linguri ulei de masline
  • ½ lingurita piper alb macinat (Recomand piperul alb si nu cel negru. Are o aroma mult mai placuta.)
  • 1 Lingura za'atar
  • apa

Instructions
 

  • Scurge fasolea si clateste-o.
  • Adauga toate ingredientele in robotul de bucatarie.
  • Adauga vreo 3-4 linguri de apa.
  • Proceseaza pana se formeaza o pasta fina.
  • Se serveste alaturi de lipii, paine praita sau legume taiate pe lung.

Nutrition

Calories: 215kcalCarbohydrates: 30gProtein: 10gFat: 7gFiber: 7gSugar: 1g
Keyword fasole, masline
Liked this recipe?Join the community and receive monthly recipes, straight to your inbox!
Recipe Rating




s

Saturday 13th of June 2020

E suuuper buna.

Andrada

Wednesday 8th of August 2018

super de luat la serviciu cu lipie :)

Ruxandra

Saturday 11th of August 2018

Da, merge de minune la pachetel! :D

alis despan

Friday 23rd of October 2015

Arata bine, am sa incerc si eu reteta !!

Ruxandra

Wednesday 4th of November 2015

Ma bucur ca iti place! :)

Lavi

Wednesday 2nd of September 2015

Am facut reteta azi, cu fasole rosie, si doar un catel de usturoi. Nu am avut za'atar, am folosit putin tahini. A fost destul de buna, servita cu chiftelute, dar nu vegetariene...

Ruxandra

Thursday 10th of September 2015

Ma bucur ca ti-a placut! :D

janina

Saturday 11th of October 2014

Eu nu am o dieta vegetariana insa imi place foarte mult blogul tau, acum am terminat de facut fasolica. Este foarte delicioasa. Mult mai buna decat ceea ce se face in mod curent. Felicitari pentru blog. Spor.

Ruxandra

Tuesday 14th of October 2014

Super! :D Ma bucur mult! Mersi!