Skip to Content

“Fish” and Chips – reteta vegana (de post)

Fish and chips se numara printre cele mai rapide si accesibile preparate din lume – dar si printre cele mai delicioase! Aceasta reteta va va arata cum sa preparati cea buna si sanatoasa portie de fish and chips de post!

Fish and chips (adica peste pane cu cartofi) este un preparat popular englezesc si un exemplu foarte bun de fusion food. Acesta consta in peste prajit in aluat, cu o garnitura de cartofi prajiti crocanti si fierbinti.

fish and chips reteta

Reteta este mult mai veche decat ati putea crede, facandu-si aparitia pentru prima data in 1860! Astazi exista (fara exagerare) mii de restaurante cu tematica de fish and chips in Anglia, si sunt numite chippies sau chippers.

Fish and chips sunt si un exemplu foarte bun de street food (mancare de strada). De fapt, aceasta optiune este si preferata englezilor! In plus, alte tari vorbitoare de limba engleza, precum Canada, Australia si Noua Zeelanda au adoptat aceasta reteta.

fish and chips vegan

Fish and chips a devenit un fel de mancare popular in timpul Primului Razboi Mondial, deoarece reprezenta o modalitate ieftina de a hrani oamenii, avand in vedere faptul ca pestele si cartofii erau unele din putinele alimente care nu au fost rationalizate in timpul acestei perioade oribile.

Inca de pe atunci, acest fel de mancare si restaurantele care il promoveaza au devenit atat de populare incat in anii ‘30 existau doar in Regatul Unit peste 35.000 de astfel de restaurante. Uimitor, stiu, dar asta este cel mai bun exemplu care sa ne arate cat de mult iubesc oamenii acest preparat! 🙂

fish and chips reteta de post

Chiar daca este un tip de street food foarte popular, trebuie sa stiti ca portia perfecta de fish and chips poate fi creata doar folosind ingrediente de cea mai buna calitate.

In mod traditional, codul este varietatea preferata de peste pentru aceasta reteta, egrefinul situandu-se pe locul doi. Sigur, ca in cazul oricarei alte retete, veti gasi o gramada de variatii in functie de regiune. In cazul cartofilor, ar trebui sa nu faceti confuzia dintre chips si cartofi prajiti, doua tipuri putin diferite de a praji cartofii.

fish and chips reteta vegana usoara

Chips sunt, de regula, mult mai crocanti. Cele mai bune soiuri de cartofi pe care le puteti folosi sunt King Edward, Maris Piper si Sante. Legat de prajit, in ziua de azi uleiul vegetal este cea mai populara optiune, desi in mod traditional se folosea zeama ramasa de la gatirea carnii de vita sau untura. Un pic cam gretos daca ma intrebati pe mine…dar cica acestea ofera o textura si o aroma inconfundabila, facand pestele si cartofii mult mai crocanti si mai deliciosi. Totusi, uleiul vegetal este mai sanatos si mai simplu de folosit, deci e optiunea la care se recurge cel mai des – si pe care v-o recomand si eu! 🙂

Pentru pregatirea aluatului va trebui sa preparati un amestec de faina, praf de copt, sare si piper. Veti adauga apoi laptele si ouale si veti amesteca pana obtineti o constitenta omogena.

Pe aceasta o veti lasa deoparte 20 de minute, pana cand veti putea inmuia in ea bucatile de peste. Pestele trebuie sa fie prajit pana se rumeneste, capatand o culoare brun-aurie; este extrem de important sa nu il prajiti prea putin, deoarece acesta este elementul-cheie al retetei: cat de crocante sunt bucatile de peste si de cartofi.

fish and chips cu tofu

Avand in vedere ca cel mai important element al unei portii perfecte de fish and chips este textura crocanta, cu siguranta nu va doriti sa obtineti niste bucati moi si pufoase.

Cel mai comun fel de a asezona acest fel de mancare este cu otet si sare. Se mai poate servi si cu putin ketchup, sos curry sau chiar si alaturi de un piure de mazare.

Desi nu le pot oferi premiul pentru cea mai sanatoasa mancare, fish and chips sunt cu siguranta o optiune ceva mai buna decat o pizza sau un hamburger de la fast food. Desi au un continut caloric foarte ridicat, au mai putina grasime si ingredientele sunt mult mai hranitoare – chiar si atunci cand preparati versiunea vegana a acestei retete!

fish and chips vegan reteta englezeasca

Pentru reteta mea de fish and chips vegan/de post am folosit unul dintre cei mai buni inlocuitori pentru carnea de peste: tofu afumat! Chiar daca nu sunteti mari fani tofu, trebuie sa ma credeti pe cuvant cand va spun ca rezultatul final este atat de gustos si crocant incat nici nu veti realiza ca mancati tofu! 🙂

Bineinteles, o portie fierbinte si delicioasa de fish and chips merge de minune si cu o halba de bere rece – fix la fel cum ar servi-o si un britanic adevarat! Asadar, nu trebuie sa va cumparati un bilet de avion pana in Anglia pentru a gusta o portie delicioasa de fish and chips fie ei si in varianta vegana. Incercati aceasta reteta acasa si veti fi surprinsi! 🙂

Vegan Fish and Chips recipe with tofu

“Fish” and Chips – reteta vegana (de post)

Gourmandelle.com
Fish and chips se numara printre cele mai rapide si accesibile preparate din lume – dar si printre cele mai delicioase! Aceasta reteta va va arata cum sa preparati cea buna si sanatoasa portie de fish and chips de post!
5 from 1 vote
Prep Time 15 minutes
Cook Time 30 minutes
Total Time 45 minutes
Course Fel principal
Cuisine Reteta Englezeasca
Servings 2
Calories 740 kcal

Ingredients
  

Pentru chips:

  • 4 cartofi mari curatati si taiati felii
  • 2 Linguri ulei de masline
  • ½ lingurita sare
  • ½ lingurita piper macinat
  • ½ lingurita oregano
  • ½ lingurita busuioc

Pentru "peste":

  • 1 bloc tofu afumat taiat felii
  • 2 Linguri suc de lamaie
  • 3 foi alge Nori
  • 2 cani ulei pentru prajit

Pentru aluat:

  • 230 ml bere
  • 125 g faina
  • 2 Linguri faina de naut
  • 1 Lingura tarate de psyllium
  • 2 Linguri fulgi de drojdie inactiva
  • 1 lingurita amidon de porumb
  • 1 lingurita sare
  • lingurita sare neagra optional, pentru aroma
  • ½ lingurita piper alb
  • ½ lingurita bicarbonat de sodiu
  • 1 lingurita sos de 'peste' homemade vegan optional

Instructions
 

  • Incalzeste cuptorul la 200C.
  • Pune o hartie de copt intr-o tava.
  • Intinde feliile subtiri de cartofi in tava pe un singur strat.
  • Stropeste-i cu ulei si presara piper, sare, oregano si busuioc peste.
  • Pune cartofii la cuptor si coace-i pana devin aurii.
  • Intre timp pregateste pestele:
  • Taie feliile de nori in functie de cat de mari sunt feliile de tofu si acopera fiecare felie de tofu cu cate o felie de nori pe cele doua parti. Adauga un strop de suc de lamaie ca sa devina mai lipicioase si lasa-le deoparte.
  • Pune ulei intr-o tigaie si incinge-o la foc mediu pana ce ajunge la temperatura optima pentru prajit.
  • Intr-un bol mediu adauga toate ingredientele pentru aluat si amesteca bine pentru a le incorpora.
  • Inmoaie fiecare felie de tofu in aluat si prajeste-o timp de un minut pana ce devine aurie.
  • Aseaza-le pe un prosop de bucatarie pentru a absorbi grasimea in exces.
  • Serveste pestele tofu cald alaturi de sosul preferat si de cartofii crocanti.

Nutrition

Calories: 740kcalCarbohydrates: 110gProtein: 40gFat: 25gFiber: 20gSugar: 6g
Keyword tofu
Liked this recipe?Join the community and receive monthly recipes, straight to your inbox!
Recipe Rating




Andreea

Sunday 2nd of June 2019

Foarte bun pestele din tofu, foile de nori chiar ii dau un gust asemanator cu pestele adevarat. Multumesc de retete, am invatat atat de multe despre gatitul vegan de la tine! :)

Ruxandra Micu

Tuesday 9th of July 2019

Multumesc! <3