Ai chef de o tarta satioasa si fresh in acelasi timp? Azi iti propun o reteta de tarta sarata cu dovlecei si sparanghel – perfecta pentru pranz sau ca gustare!
Am un mare chef de preparat tarte sarate de cateva zile incoace, cam de cand am descoperit cat de mult imi place sa mananc o felie rece de tarta la pranz, alaturi de o salata verde simpla drept garnitura. Ei bine, de atunci am inceput sa ma gandesc la tot felul de combinatii creative!
Imi plac la nebunie retetele de sezon care implica ingrediente proaspete, iar aceasta tarta sarata cu dovlecei si sparanghel este un exemplu perfect de tarta ce poate fi facuta pe timp de vara.
Aveam o groaza de dovlecei si zucchini in frigider (si verzi si galbeni) si cumparasem si niste legaturi de sparanghel de la piata recent, asa ca a trebuit sa ma gandesc la o idee care sa implice ambele ingrediente. Si ce mod mai bun daca nu aceasta tarta super rapida si usor de facut?
Apropo, daca sunteti putin sceptici cand vine vorba de sparanghel, as vrea sa va schimb parerea. Sparanghelul este una dintre legumele cel mai usor de gatit din lume, iar daca vreti sa cititi mai multe despre acest subiect, va recomand ghidul meu complet care contine tehnici de gatit dar si retete cu sparanghel: Cum sa gatesti sparanghelul | Sfaturi, metode si retete.
Bun, deci aveam dovleceii si sparanghelul pregatiti pentru aceasta tarta. Ce altceva as mai putea adauga in compozitie pentru a face totul mai inchegat si mai delicios? Ricotta este branza mea preferata cu gust netru si merge de minune ca liant in compozitie, impreuna cu cateva oua. In plus, este foarte gustoasa si merge de minune alaturi de dovlecei!
Am decis sa adaug si putina branza de capra pentru mai multa aroma, precum si usturoi si patrunjel proaspat. Va recomand si voua sa nu omiteti patrunjelul proaspat in aceasta combinatie, chiar daca implica un drum in plus la piata sau la magazin, caci va schimba complet gustul final al acestei tarte!
Eu am ales sa adaug si patru cupe de pudra proteica de la Gym Beam in compozitia pentru umplutura pentru ca mi-am dorit o reteta bogata in proteine. Pentru ca sotul meu, Costin, face sport, trebuie sa maresc nivelul de proteine din felurile de mancare pe care le prepar, iar aceasta pudra proteica este cea mai usoara modalitate. In caz ca voi nu vreti o tarta proteica, puteti inlocui pudra cu faina universala.
Acum o sa va spun cate ceva si despre aluatul acestei tarte. Daca urmariti deja de ceva vreme retetele de pe blog, probabil ca ati observat ca-mi displace sa petrec foarte mult timp in bucatarie (desi sunt food blogger, stiu, poate suna ironic), asa ca mereu incerc sa-mi optimizez retetele sa fie cat mai rapide cu putinta.
Asa ca de obicei folosesc aluat sarat de tarta din comert, congelat. Verific mereu ingredientele si bineinteles ca am cateva branduri preferate; de regula, daca toate ingredientele sunt simple si usor de inteles, ar trebui sa fie un aluat numai bun de folosit.
Si, credeti-ma, folosirea aluatului din comert nu va sacrifica din gustul rezultatului final – si este foarte potrivit atunci cand sunteti pe graba! Dar daca aveti suficient timp la dispozitie si gatitul este o activitate care va relaxeaza, recomand sa va preparati aluatul de la zero. Credeti-ma, reteta mea de aluat sarat de tarta pe care o veti gasi mai jos este asa de rapida si de usoara, incat nu aveti niciun motiv sa nu o incercati!
Acest aluat de tarta sarata este facut din ingrediente simple pe care sigur le aveti la indemana – faina universala si integrala, unt, apa si sare. Atat de simplu! Si este si foarte simplu de facut. Trebuie doar sa amestecati toate ingredientele intr-un robot de bucatarie, sa framantati timp de un minut si… cam atat!
Unul dintre cele mai bune lucruri la aceasta reteta de aluat este faptul ca nu are efectiv cum sa dea gres si poate fi facut de catre oricine, inclusiv cei care n-au mai preparat niciodata aluat de la zero. Incercati-o si voi si spuneti-mi cum vi s-a parut!
Eu am folosit aluatul pentru aceasta tarta sarata cu dovlecei si sparanghel, dar si pentru alte tipuri de tarte sarate cu alte combinatii de ingrediente si sunt mereu foarte incantata de rezultat. Tarta de astazi este fresh, este extrem de delicioasa si este si foarte sanatoasa – practic, tot ce-mi doream! 🙂
In regula, cred ca v-am convins deja sa incercati aceasta tarta sarata gustoasa – sau cel putin am incercat. Pentru ca este asa de buna, ar fi pacat sa nu o preparati vara aceasta. Eu m-am indragostit de aceasta combinatie!
In caz ca va decideti sa faceti aceasta tarta sarata cu dovlecei si sparanghel, nu uitati sa-mi spuneti cum v-a iesit in sectiunea de comentarii. Sunt mereu nerabdatoare sa va citesc opiniile si sa va raspund la intrebari!
Ah, si nu uitati de recomandarea mea: servici o felie de tarta rece alaturi de o salata verde cu dressing simplu de ulei de masline si otet. Pentru mine, este cea mai buna combinatie pentru pranz.
Pofta buna!
Tarta sarata cu dovlecei si sparanghel
Ingredients
Pentru aluat:
- 180 g faina universala
- 80 g faina integrala
- 80 g unt
- 80 ml apa rece
- ½ lingurita sare
Pentru umplutura:
- 400 g ricotta
- 2 dovlecei taiati in felii subtiri
- 200 g sparanghel
- 200 g branza de capra maturata rasa
- 4 catei de usturoi
- 3 oua
- 4 cupe 120g pudra proteica Gym Beam (daca nu vreti sa faceti tarta proteica, o puteti inlocui cu faina)
- o mana de patrunjel proaspat tocat
- sare si piper dupa gust
Instructions
Pentru aluat:
- In afara de apa rece, adauga toate ingredientele pentru aluat intr-un robot de bucatarie si mixeaza pe viteza medie.
- Adauga si apa rece gradual si, cand aluatul devine compact, opreste robotul.
- Muta aluatul pe blatul de lucru presarat cu faina si framanta-l timp de 1 minut, pana devine fin.
- Infasoara aluatul in folie de plastic si pune-l la frigider pentru 30-45 de minute inainte de a-l folosi.
Pentru tarta:
- Pune toate ingredientele in robotul de bucatarie (exceptand aluatul, sparanghelul si dovleceii). Mixeaza pana se formeaza o crema uniforma.
- Feliaza dovleceii.
- Intinde aluatul intr-o foaie subtire de 0.5 cm.
- Asaza-l intr-o forma mare de tarta (aprox. 35 cm diametru). Apasa aluatul cu ridica-l pe marginile tavii cu grija. Daca folosesti aluat din comert, va veni cu un strat de hartie de copt inclus, pe care il poti pastra. Daca faci aluatul de la zero, asigura-te ca adaugi hartie de copt la baza tavii inainte de a intinde aluatul.
- Adauga umplutura peste aluat.
- Decoreaza cu cateva felii de dovlecel si sparanghel.
- Coace la 200C timp de 20 de minute.
- Lasa tarta sa se raceasca inainte de servire. Pofta buna!
Cristina M.
Wednesday 10th of August 2022
foarte buna si usor de facut, aluatul a iesit perfect!