Reteta pentru briose vegane cu ciocolata, pudra de roscove si nuci caramelizate, facute intr-o varianta mai sanatoasa cu unt de cocos, melasa si faina integrala.
Stateam zilele trecute si admiram retetele de pe Pinterest, cand am zarit o reteta similara cu aceasta pentru briose vegane cu ciocolata. Nu prea ma dau eu in vant dupa deserturile ce necesita coacere. Eu nu gatesc urmand cantitati exacte, ci mai mult dupa ochi, iar in cazul deserturilor de genul asta, daca nu urmezi cantitatile exacte de faina, unt etc. o dai sigur in bara! Eh, am zis sa le fac ca tot aveam pofta de ceva dulce si bineinteles, am mai adaptat reteta dupa bunul plac.
Reteta asta de briose vegane cu ciocolata este o varianta mai sanatoasa, intrucat am folosit faina integrala, unt de cocos, ciocolata neagra si carob in loc de cacao. De asemenea, fiind vegana, nu am adaugat oua. Chiar am fost extrem de placut surprinsa sa vad cat de bine merg taratele de psylium sau semintele de in macinate, pe post de inlocuitor de ou.
Briosele se fac destul de rapid. Partea propriu-zisa de preparare nu dureaza mai mult de 15 minute. Coacerea mai dureaza inca jumatate de ora, timp in care nu trebuie sa stai sa le pazesti.
Sper sa va placa reteta mea de briose vegane cu ciocolata!
Briose vegane cu ciocolata
Ingredients
- ½ cana ulei de cocos
- ¼ cana melasa
- 2 Linguri tarate de psyllium
- 1 lingurita esenta de vanilie
- ¾ lingurita praf de copt
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- ½ cana pudra de roscove sau cacao
- ¾ cana faina integrala
- 1 cana lapte vegetal
- 1 Lingura zahar brun
- ⅓ cana nuci maruntite
- ½ cana fulgi de ciocolata neagra puteti taia o ciocolata neagra in bucatele mici
Instructions
- Preincalzeste cuptorul la 180C. Unge tava de briose cu unt de cocos.
- Intr-o tigaie mica, adauga o lingura de zahar brun. Da focul incet ca sa nu se arda. Adauga nucile maruntite si caramelizeaza-le.
- Intr-un bol mare adauga uleiul de cocos (trebuie lasat un pic la temperatura camerei astfel incat sa fie cremos). Adauga taratele, laptele, esenta de vanilie, melasa, praful de copt, bicarbonatul de sodiu si pudra de roscove. Amesteca bine folosind mixerul de mana. Adauga treptat faina si incorporeaz-o bine. Adauga nucile caramelizate si amesteca.
- Adauga foarte putina compozitie pe fundul fiecarei forme de briosa din tava. Presara fulgi de ciocolata si completeaza apoi cu restul de compozitie, astfel incat fiecare forma sa fie umpluta pe trei sferturi.
- Baga la cuptor vreo 30 de minute. Verifica cu o scobitoare inainte de a le scoate din cuptor. Inteapa-le – daca scobitoarea iese curata inseamna ca sunt gata.
Neli
Wednesday 1st of August 2018
Briosele acestea sunt prima reteta vegana pe care o incerc de pe blogul tau si trebuie sa recunosc ca sunt foarte bune si gustoase. Cu siguranta voi mai incerca si alte retete, halvaua este urmatoarea pe lista mea! :)
Ruxandra
Friday 3rd of August 2018
Super! Ma bucur ca ti-au placut!