Skip to Content

10 Retete de fursecuri de post care vor deveni preferatele tale

10 Retete de fursecuri de post pe care veti dori sa le incercati imediat

Iata 10 retete de fursecuri de post care vor deveni cu siguranta preferatele tale si vei dori sa le faci iar si iar! Descopera-le mai jos! 

Sa fim seriosi, cui nu ii plac fursecurile?! Fursecurile sunt o modalitate foarte simpla si delicioasa de a ne potoli pofta de dulce, iar unii oameni considera actiunea de a coace fursecuri chiar terapeutica si o activitate foarte potrivita pentru o duminica petrecuta in familie. Fursecurile sunt minunate din mai multe puncte de vedere, incepand cu faptul ca sunt foarte versatile si pana la usurinta cu care putem transforma o reteta clasica de fursecuri intr-un desert sanatos daca folosim ingredientele potrivite!

In caz ca sunteti in cautarea unor retete de fursecuri de post/vegane ce nu sunt doar suuuper delicioase, dar si sanatoase, atunci ati ajuns in locul potrivit! Veti gasi in aceasta lista 10 dintre retetele mele preferate de fursecuri de post pe care le fac de fiecare data cu drag, chiar daca nu sunt un mare fan al dulciurilor. Dar aceste retete sunt cu adevarat speciale si le recomand oricui, indiferent daca preferati ciocolata, scortisoara, bananele sau portocalele! Veti gasi aici reteta pentru toate gusturile si preferintele!

Dati click pe titluri pentru a accesa aceste retete de fursecuri de post. Multe multumiri catre bloggerii minunati ce au creat aceste retete, printre care veti gasi si 3 dintre retetele mele preferate de fursecuri pe care le-am incercat de multe ori. Ca de obicei, sa nu uitati sa-mi spuneti in comentarii care dintre aceste retete credeti ca va deveni preferata voastra!

Retete de fursecuri de post

1. Cookies cu ciocolata

Aceste fursecuri “Oreo” au o aroma extraordinara de ciocolata si sunt foarte asemanatoase cu faimosii biscuiti Oreo. Aceste fursecuri de post se numara cu siguranta printre cele mai bune deserturi pe care le-am copt vreodata si, chiar daca nu sunt un mare fan al dulciurilor, as putea face aceste fursecuri in fiecare saptamana!

oreo chocolate chip cookies cu ciocolata

2. Biscuiti de naut cu fistic

Daca v-ati plictisit de toate retetele clasice de biscuiti si sunteti in cautarea a ceva nou si nemaincercat pana acum, atunci va recomand acesti biscuiti de post de naut cu fistic! Sunt sigura ca va veti indragosti de aroma lor exotica si pun pariu ca nici nu o sa va dati seama ca sunt facuti cu naut! Acesti biscuiti aromati sunt inspirati de reteta originala de biscuiti persani si va pot garanta ca vor deveni fursecurile voastre preferate!

vegan chickpea cookies with pistachios recipe biscuiti de naut

3. Turta dulce vegana

Aceste fursecuri din turta dulce vegana/de post sunt perfecte pentru toti iubitorii de turta dulce, inclusiv eu! Daca nu ati incercat niciodata sa faceti turta dulce acasa, nici nu aveti idee ce pierdeti! Sa faci turta dulce de post acasa este mult mai usor decat suna, iar rezultatele sunt pur si simplu delicioase si plina de aroma!

Retete de fursecuri de post turta dulce vegana

4. Fursecuri zebra reteta de post / Biscuiti animal print

Aceste fursecuri cu animal print “zebra” sunt foarte delicioase, usor de facut si, bineinteles, aratoase! Reteta de fursecuri de post contine margarina in locul untului si lapte vegetal impreuna cu putin amidon pentru a inlocui ouale. Rezultatul sunt aceste fursecuri ce vor incanta cu siguranta pe toata lumea atunci cand le veti pune pe masa!

Fursecuri zebra reteta de post / Biscuiti animal print

5. Fursecuri de post cu ciocolata

In caz ca sunteti fani ai ciocolatei, veti indragi cu siguranta aceste fursecuri de post foarte simple si delicioase! Va recomand sa le serviti calde, alaturi de o cana fierbinte de ceai sau ciocolata cu lapte, pentru o experienta completa sau un mic-dejun ideal!

Fursecuri de post cu ciocolata

6. Fursecuri de post cu ulei si scortisoara / Mantecados

Nu exista reteta mai simpla de fursecuri de post decat aceasta! In caz ca nu aveti chef sa petreceti prea mult timp in bucatarie, langa cuptorul incins, va recomand cu drag aceste fursecuri cu ulei si scortisoara. Aceasta sunt 100% vegan/de post si au in componenta lor doar zahar pudra, faina, arome si ulei. Rezultatul? Super delicios!

Fursecuri de post cu ulei si scortisoara / Mantecados

7. Fursecuri nevinovate de post

Aceste fursecuri simple si aromate cu banane si cocos sunt solutia perfecta daca va doriti sa faceti fursecuri cat mai simplu si rapid. Aceste fursecuri nu au adaos de zahar, ceea ce le face cu atat mai sanatoase! Va vine sa credeti ca singurele doua ingrediente necesare sunt bananele si fulgii de cocos deshidratati? Optional, puteti adauga deasupra si coaja confiata de portocala, pentru un plus de aroma!

Fursecuri nevinovate de post

8. Fursecuri fragede de post

Fursecurile fragede se numara printre tipurile mele preferate de fursecuri! Iar daca au si scortisoara, cu atat mai bine! Reteta aceasta de fursecuri fragede de post va va invata cum sa faceti cele mai delicioase fursecuri, cu o aroma minunata de scortisoara si vanilie si o textura perfecta! Incercati-le cu incredere!

Fursecuri fragede de post

9. Fursecuri cu portocala (de post)

Pentru zilele cand aveti pofta de un desert mai usor si racoritor, va recomand fursecurile de post cu portocala! Acestea sunt foarte usor de facut si au o aroma minunata datorita sucului si cojii de portocala. Va recomand sa le serviti alaturi de o cana de ceai de fructe – simplu si gustos!

Fursecuri cu portocala (de post)

10. Biscuiti cu banane si scortisoara

Iata inca o reteta pe baza de banane, foarte simpla, versatila si rapida! Urmati aceasta reteta pas cu pas pentru a obtine o tava de biscuiti aromati si moi, perfecti pentru ocazii speciale sau pentru gustarile sanatoase de zi cu zi!

Biscuiti cu banane si scortisoara

Simona Callas

Friday 23rd of November 2018

Multumesc mult, Ruxandra :)

Ruxandra Micu

Sunday 21st of April 2019

Nu ai pentru ce, sunt minunate fursecurile! :)