Skip to Content

Burger cu fasole neagra si cartofi wedges copti

Daca ai pofta de fast-food, atunci iti recomand o varianta mai sanatoasa, dar la fel de gustoasa – burger cu fasole neagra si cartofi wedges copti! 

In sfarsit mai postez si eu o reteta… :)) Da stiu, a trecut aproape o luna de la ultima reteta postata pe blog. Cred ca e cea mai lunga pauza de pana acum. Sper sa nu se mai repete! 🙂

burger cu fasole neagra

Asadar, incep noul an cu o super-reteta de burger cu fasole neagra, servit alaturi de cartofi wedges copti. Un deliciu! Aveam pofta de fast-food asa ca am decis sa prepar aceasta alternativa sanatoasa, dar la fel de gustoasa!

Chiftelele de burger sunt 100% vegane, chiflele la fel, de fapt toata reteta e vegan-friendly. 🙂 Mai mult, am folosit minunatele chifle fara gluten de la Schar, care acum se gasesc doar la McDonalds in doua locatii (Not that I care. Nu am mai intrat intr-un Mc de vreo 5 ani.), insa vor fi disponibile in curand si in magazine. Eu de abia astept sa le gasesc si pe rafturile magazinelor pentru ca sunt geniale! Sunt exact ca si chiflele de la Mc, doar ca fara gluten si vegane! Le ador!

burgeri fara gluten schar

Fasolea neagra e minunata! Pacat ca nu o folosesc asa des in mancaruri. Arata desul de urat in mancaruri, pentru ca le face pe acestea…ei bine.. negre. :)) Nu e o culoare prea apetisanta, nu?! Cu burgerii situatia e altfel. Culoarea chiar nu deranjeaza, pentru ca burgerii cu carne au aceeasi nuanta.

Nu numai ca este super-sanatoasa si e considerata un superaliment, fasolea neagra este si un substituent ideal pentru carne in mancarurile vegane pentru ca nu are un gust puternic si prinde rapid gustul condimentelor pe care le folosesti si are o consistenta ideala pentru mancaruri care imita carnea.

burger cu fasole neagra reteta

Daca preferi gustul unui burger adevarat, poti adauga condimente pentru carne, iar daca preferi ceva mai vegan-friendly atunci poti adauga orice condiment doresti. De asemenea, poti sa combini fasolea neagra cu o varietate de legume si condimente pentru un gust special.

Cand mananci un burger vegan cu cartofi prajiti nu ai nici un motiv sa te simti vinovat. Cand elimini carnea si branza scapi si de colesterol si de o cantitate mare de grasimi. Tot ce ramane sunt ingrediente proaspete si sanatoase care au aceeasi cantitate de proteine si mult mai multe vitamine decat carnea.

Burger cu fasole neagra si cartofi wedges copti

Incearc-o si tu! Sper sa iti placa la fel de mult cum mi-a placut si mie! 🙂

Black Bean Burgers burger fasole neagra reteta

Burger cu fasole neagra si cartofi copti

Gourmandelle.com
Daca ai pofta de fast-food, atunci iti recomand o varianta mai sanatoasa, dar la fel de gustoasa – burger cu fasole neagra si cartofi wedges copti!
5 from 1 vote
Prep Time 15 hours
Cook Time 45 hours
Total Time 60 hours
Course Fel principal
Cuisine Reteta Americana
Servings 4
Calories 726 kcal

Ingredients
  

Chiftelute de fasole neagra:

  • 250 g fasole neagra pusa la inmuiat in apa calda, peste noapte
  • 1 lingurita bicarbonat de sodiu pentru fiert + 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu (pentru chiftele)
  • 1 legatura patrunjel tocat
  • 1 ceapa maruntita
  • 3 Linguri tarate de psyllium
  • ½ cana faina
  • 2 lingurite cimbru
  • 1 lingurita oregano
  • ½ lingurita piper macinat
  • 2 lingurite boia afumata
  • 2 lingurite usturoi pudra
  • ½ lingurita sare de mare

Asamblare:

  • 1 chifle fara gluten Schar / burger
  • 2 felii ceapa / burger
  • 4 felii castraveciori murati / burger
  • 2 felii rosie / burger
  • rucola / burger
  • mustar + ketchup + maioneza 1:1:1 – o lingurita din fiecare, amestecate sau puse separat in burger

Garnitura:

  • 1 cartof mare de persoana

Sos cartofi:

  • 2 Linguri tahini
  • ½ lamaie suc
  • 2 catei usturoi pisati

Instructions
 

  • Chiftelute vegane:
  • Fierbe fasolea neagra intr-o oala mare. Adauga bicarbonatul de sodiu. Fierbe-o cca 40-50 de minute, pana cand devine moale.
  • Scurge bine fasolea si adauga-o intr-un bol mare, impreuna cu restul ingredientelor.
  • Paseaza-le usor cu o ustensila de pasat cartofii.
  • Lasa compozitia la frigider vreo 20 de minute.
  • Incinge putin ulei intr-o tigaie non-aderenta.
  • Formeaza chiftelutele.
  • Prajeste fiecare chifteluta 1-2 minute pe fiecare parte.
  • Asamblare:!
  • Adauga sosurile pe chifle. Adauga ceapa si feliile de rosie.
  • Pune chifteluta peste si adauga o mana de frunze, muraturi, plus sos extra daca doresti.
  • Garnitura:
  • Curata bine cartoful. Nu il decoji.
  • Taie-l in wedges. Pune-le intr-o tava unsa cu putin ulei, presara-le cu sare si paprika si lasa-le la cuptor cca 30 de minute, sau pana cand sunt gata.
  • Sos cartofi:
  • Amesteca ingredientele in blender. Adauga apa daca e nevoie.

Nutrition

Calories: 726kcalCarbohydrates: 111gProtein: 25gFat: 23gFiber: 23gSugar: 13g
Keyword burger, fasole
Liked this recipe?Join the community and receive monthly recipes, straight to your inbox!

Recipe Rating




Delia

Wednesday 8th of August 2018

Ce alternativa buna, pare la fel de satios ca orice burger cu carne! Am vazut si eu la plafar faina de naut recent, si ma intrebam la ce as putea-o folosi, am sa incerc reteta chiar azi!

Ruxandra Micu

Sunday 21st of April 2019

Buna, Delia! Sper sa incerci reteta si sa-mi spui cum ti-a iesit! :)

Jderu Elena

Friday 29th of January 2016

Bună! Am icercat și eu rețeta de Burger și mi-a ieșit foarte uscat!Așa ar trebui sa iasă, sau am greșit eu?Mulțumesc ,aștept răspuns pentru a mai încerca.

Ruxandra

Sunday 31st of January 2016

Buna, Elena! Nu are de ce sa iasa uscat. Ai prajit chiftelele? Daca le-ai facut la cuptor atunci e normal sa iasa uscate. Prajite insa nu ies asa.