Februarie este despre bucataria Orientului Mijlociu pe blog si abia astept sa experimentez cu o multime de retete din Orientul Mijlociu din diferite tari precum Liban, Turcia, Egipt etc. Retetele fac parte din provocarea pe care mi-am propus-o anul acesta de a explora si „veganiza” diverse preparate din marile bucatarii traditionale ale lumii. 🙂
Pe langa faptul ca voi posta multe retete lunar, voi scrie si scurte ghiduri culinare pentru fiecare tematica in parte. Sper ca acest lucru sa fie interesant si pentru voi. Daca vreti sa invatati cateva lucruri utile despre fiecare bucatarie traditionala in parte, despre retete, obiceiuri, ingrediente consacrate si multe altele, atunci va vor placea aceste ghiduri.
Sper ca va va face placere sa urmariti aceasta provocare lunara!
Va ganditi cumva la arhitectura maiestuoasa? Ati vrea sa strabateti dunele din desert? Va place narghileaua, dar si cafeaua turceasca? Ei bine, raspunsul la toate aceste dorinte si placeri se gaseste in Orientul Mijlociu. Cea mai problematica si controversata parte a lumii incanta mai multi oameni decat ati putea crede. Si daca mentionam bucataria Orientului Mijlociu, este imposibil sa nu ni se faca pofta, pentru ca aromele ei exotice transced granite si unesc intreaga lume.
Orientul Mijlociu – enigma care nu moare niciodata
Orientul Mijlociu este leaganul civilizatiei umane. De ani intregi acesta a jucat un rol vital in promovarea comertului si a legaturii dintre lumea vestica si cea estica. Acolo a avut loc nasterea unora dintre cele mai mari religii ale lumii, precum iudaismul, Islam, crestinismul, si credinte ca Baha’i si Mandaeism. Este, de asemenea, baza unora dintre cele mai antice civilizatii ale lumii, precum cea mesopotamiana, egipteana, sumeriana și babiloniana.
Astazi, oameni din intreaga lume calatoresc in Orientul Mijlociu pentru a fi martori la arhitectura, cultura si ruinele lumii antice ce se gasesc acolo. Totusi, orice discutie despre Orientul Mijlociu ar fi total incompleta daca nu am mentiona nimic despre bucataria sa.
Istoria, cultura, religia si traditia au jucat un rol foarte important in definirea gastronomiei acestui mare continent. Orientul mijlociu este, de fapt, o regiune transcontinentala ce se intinde intre Asia de Vest, Egipt si Turcia. Principalele tari ale acestei regiuni sunt Liban, Egipt, Oman, Kuwait, Iraq, Iran, Bahrain si Cipru.
Milioane de pelerini viziteaza Orientul Mijlociu in fiecare an pentru a vedea sfintele altare ale crestinatatii, islamului si iudaismului aflate aici. Regiunea are parte, de asemenea, si de multi turisti care vor sa se bucure de clima, mancarea si cultura pentru care Orientul a devenit atat de faimos.
Bucataria Orientului Mijlociu – ce o face atat de speciala?
Traditiile culinare ale Orientului Mijlociu sunt puternic influentate de climatul mediteraneean, religie, dar si de regiunile Europei, Africii si Asiei, datorita rutelor de comert care functioneaza de secole. Bucataria acestei regiuni este variata, dar are caracteristici asemanatoare deoarece maslinele, mierea, semintele de susan, menta, nautul si patrunjelul sunt cateva ingrediente folosite din abundenta.
Printre cele mai comune feluri de mancare din aceasta zona se numara kebabul, baklavaua, placintele, iaurtul, doner kebap, dar si shawarma. Orientul Mijlociu are cea mai populara bucatarie etnica si a reusit sa castige inimile pofticiosilor din toata lumea. Preparatele specifice precum hummusul, falafelul si tahini au devenit foarte cunoscute si dorite pretutindeni.
Folosirea ierburilor si mirodeniilor locale face parte din specificul acestei bucatarii. Nucsoara, chimenul, turmericul, patrunjelul si menta sunt folosite pentru a adauga un plus de aroma preparatelor. Sofranul, cea mai scumpa mirodenie din lume, este adaugata aici in multe feluri de mancare pentru a le oferi culoare si aroma.
Majoritatea acestor preparate sunt vegetariene, pregatite cu ulei de masline, naut, fasole, linte si legume. Vanata este cea mai populara leguma din bucatara Orientului Mijlociu. Datorita restrictiilor religioase, carnea este uneori exclusa cu totul din preparate.
Preparatele din carne sunt realizate in general din pui si vita. Cele mai comune tehnici de gatit intalnite aici sunt prajirea si frigerea. Localnicii isi iau proteinele din branza, legume si iaurt.
Graul este consumat sub forma de lipie sau pita. Cafeaua turceasca este bautura principala, iar ceaiul este considerat ca fiind parte din cultura locala de secole.
Bucataria Orientului Mijlociu – cum a fost influentata de istorie
Daca-ti face placere sa aflii informatii despre mancare si despre originile acesteia, atunci Orientul Mijlociu este locul perfect de unde iti poti incepe informarea. Orientul Mijlociu este situat la intersectia dintre Africa de Nord, Asia si Europa. Specificul lor culinar poarta si acum urmele invaziilor straine, ale comertului si a tuturor expeditiilor care au avut loc aici.
Smochinele, nucile si curmalele au fost introduse in gastronomia lor de catre invadatori, dar mirodeniile precum chimenul, turmericul si usturoiul provin din Estul indepartat, de exemplu India. Mongolii au adus galustele, iar bamele au venit din Africa.
Din cauza restrictiilor religioase, carnea de porc si alcoolul nu sunt des intalnite aici. De exemplu, in Liban se gasesc foarte putine podgorii.
Inca din vremuri antice, cerealele au constituit elementul de baza al preparatelor din Orientul Mijlociu si chiar si astazi acestea sunt o parte consistenta a meniului lor. Graul si orezul sunt cele mai comune cereale, alaturi de orz.
Graul poate fi gasit sub doua forme aici: bulgur si couscous. Bulgurul este un grau spart si gatit partial, apoi uscat. Poate fi mancat precum orezul sau poate fi folosit la placinte sau alte preparate exotice.
Untul, alaturi de untul clarificat sunt cele mai folosite la gatit. Uleiul de masline este folosit mai mult in zonele din jurul Marii Mediterane.
Legumele stau la loc de cinste in meniul Orientului Mijlociu. Le gasim aici fierte sau gratinate, inabusite, umplute sau chiar gatite adesea cu orez. Cele mai comune legume cu frunze sunt varza, mangoldul (sfecla Elvetiana) si spanacul. De asemenea, localnicii folosesc foarte mult si ceapa si usturoiul, sfecla, morcovii si ridichiile.
Dovleacul, okra (bamele), vinetele si rosiile stau la baza multor delicatese din Orientului Mijlociu. Vinetele sunt preparate in diverse moduri – de la prajire si pana la coacere, uneori cu un sos delicios langa. Rosiile sunt folosite foarte mult la supe, tocanite si kebab.
Fasolea si leguminoasele constituie o mare parte din gastronomia lor, din moment ce carnea nu e atat de des intalnita in unele regiuni din cauza obiceiurilor religioase.
Timp de multi ani, mancarea din Orientul Mijlociu a fost considerata ca fiind sinonima cu legumele umplute si sarmalele numite dolma, un cuvant turcesc care inseamna umplut. Diferite legume cu frunze ca varza si sfecla elvetiana sunt umplute cu ingrediente vegetariene precum orezul, nucile si acompaniate de morodenii, carnea tocata fiind prezenta in preparatele non-vegetariene. Unele legume precum ceapa, morcovii, rosiile si dovleacul pot fi de asemenea umplute.
Cel mai popular mod de a manca in Orient este mezze, care inseamna o varietate de feluri de mancare in portii mici, ca de exemplu nuci, pepeni, branza, sosuri si salate precum humus, mutabal si muraturi.
Iata-ne ajunsi la cea mai interesanta parte – sa aflam care sunt retetele populare ale Orientului Mijlociu si sa vedem pe cate dintre acestea le-ati incercat deja!
Retete populare din Orientul Mijlociu
Sa vedem care sunt acele retete din Orientul Mijlociu atat de populare incat si-au facut loc chiar si in farfuriile internationale.
Humus
Stim cu totii ca humusul este cel mai faimos preparat din aceasta zona si deja a dobandit un statut foarte special in lume.
Humusul este, de fapt, o pasta facuta din naut cu tahini, usturoi, suc de lamaie si ulei de masline. Are un gust foarte placut, ceea ce il face sa fie aperitivul ideal. Humusul poate fi mancat pe lipie sau folosit in sandivsuri.
Tahini
Am mentionat tahini de cateva ori in acest articol dar merita inca o mentiune speciala de vreme ce aceasta pasta joaca mai multe roluri in gastronomia Orientului Mijlociu. Tahini este o pasta de susan simpla, bogata si gustoasa care poate fi consumata ca atare sau in componenta altor preparate. Aceasta pasta reprezinta baza multor preparate ale Orientului Mijlociu, fie ele dulci sau sarate.
Falafel
Era de asteptat ca falafelul sa fie preferatul multor oameni si probabil nici voi nu va abateti de la regula. Este una dintre cele mai des intalnite mancaruri ale Orientului Mijlociu. Aceste chiftelute prajite sunt facute din naut, ceapa si mirodenii specifice. Este deseori servit ca aperitiv. Falafelul este bogat in proteine si poate fi folosit chiar si in sandvisuri facute din pita, cu o salata Israeli langa.
Ful Mudammas
Reteta aceasta este facuta din piure de fasole fava, o alta specialitate a Orientului Mijlociu. Foul Mudammes este plin de mirodenii locale si este de obicei servit la micul dejun, alaturi de pita.
Pita
Pita ar fi trebuit mentionata cu mult inainte, avand in vedere ca este cel mai versatil preparat al acestei zone si poate fi servita cu absolut orice fel de mancare. Pita este, de fapt, un tip de paine plata, moale si pufoasa. Poate fi umpluta, servita cu diverse sosuri sau chiar folosita pentru sandvisuri impreuna cu alte bunatati.
Baba ganoush
Acest preparat are un gust la fel de exotic precum numele pe care il poarta. Este un preparat vegetarian care se gaseste sub diverse forme peste tot in Orientul Mijlociu. Baba Ganoush este facut din vinete coapte si tahini. Poate fi mancat cu pita sau impreuna cu legumele preferate.
Baklava
Sa vorbim si despre desert. Baklavaua este un preparat delicios, facut cu sirop de flori de portocal sau trandafir. De cele mai multe ori este umpluta cu nuci, dar pot fi folosite si alte ingrediente.
Cafeaua in Orientul Mijlociu nu este la fel precum cafeaua noastra, ci este chiar cafeaua turceasca, cea uimitor de puternica. Uneori, gustul pregnant al cafelei este intensificat cu cardamon. Odata ce o veti incerca, sunt sigura ca nu ii veti uita gustul special.
Tarile care definesc bucataria Orientului Mijlociu
Asa cum am mentionat si mai devreme, mancarurile specifice acestei zone au si cateva puncte comune. Mancarea din Orientul Mijlociu a fost influentata de-a lungul timpului de alte bucatarii, dar ea ramane aceeasi pe tot intinsul regiunii, cu cateva elemente specifice fiecarei tari. Trebuie sa mentionam aici bucataria libaneza, araba, egipteana si iraniana.
Bucataria libaneza
Odata incercata, aceasta te va cuceri negresit. Caracterizate prin prospetime si un gust delicios intensificat de mirodenii exotice, preparatele libaneze sunt printre cele mai indragite din intreaga lume.
Uleiul de masline este un element specific in mancarea libaneza. Bulgurul, patrunjelul, menta si usturoiul sunt cateva dintre ingrediente caracteristice ale acestei bucatarii.
Baba ganoush si falafelul despre care vorbeam putin mai devreme sunt, de fapt, preparate traditionale libaneze. Cateva preparate non-vegetariene din Liban sunt Shish Taouk si Kibbe Nayeh – care este, de fapt, varianta libaneza pentru sushi. Manakesh este un alt fel de mancare care este asemanator cu pizza si este preparat din kishik (pasta de grau), carne, branza si zaatar.
Fattoush este o salata libaneza care contine pita coapta sau prajita, maruntita si amestecata cu suc de lamaie, ulei de masline, usturoi si sare.
Sa trecem la shawarma acum. Aceasta delicatesa libaneza se gaseste acum sub forma de mancare „de strada” (street food) in toate orasele mari ale lumii. Carnea este „rasa” de pe un suport rotativ si servita impreuna cu pita si legume. Se poate adauga, de asemenea, si sos de tahini.
Deja am mentionat baklavaua, care este cel mai popular desert libanez.
Bucataria Egipteana
Aceasta bucatarie este atat de vasta si unicata incat cu siguranta este nevoie de un ghid pentru a o descoperi in intregime.
Ful Mudamas este varianta egipteana a hummusului. Este preparat din boabe de fasole fava si multe condimente si este servit drept mic-dejun. Ful Mudamas este destul de raspandit si ca un tip de street food.
Nimic nu este insa mai simplu si gustos decat Koshary. Koshary este un fel de mancare realizat din ingrediente simple precum orez, paste si linte si este decorat cu naut si ceapa. Este delicios, satios si popularitatea lui pare sa creasca pe zi ce trece.
Daca va place sa experimentati cu mancarea non-vegetariana, atunci va recomand sa incercati hamam mahshi, un preparat egiptean realizat din carne de porumbel. Kofta si kebabul sunt alte delicatese non-vegetariene pe care trebuie sa le incercati pentru a va da seama cat de deosebita si diversa este aceasta bucatarie.
Orice masa egipteana poate fi completata cu deserturi precum baklava, Um Ali (un tip de budinca de paine) si Basboosa (un tort usor cu topping de serbet).
Bucataria araba
Este puternic accentuata de bucataria mediteraneeana si cea indiana. Mirodeniile din India, dar si condimentele si ierburile orientale precum sofranul, cimbrul, usturoiul si iaurtul aduc un plus de savoare preaparatelor.
Unul dintre preparatele traditionale arabe pe care trebuie neaparat sa il incercati este tabbouleh, care este un mezze sau aperitiv arabesc. Mielul este foarte des folosit pentru mancarurile non-vegetariene, iar mansaf este printre cele mai cunoscute preparate de acest fel. Pana nu incercati batata harra sau cartofii picanti nu veti sti cam cat de delicioase pot deveni niste simple legume!
Kibbeh este preparat in diverse forme pe intreg teritoriul tarilor Arabesti si fiecare dintre ele merita incercat. Aceasta tarta cu vita este asa de delicioasa incat s-ar putea sa vreti sa incercati reteta.
Daca veti avea vreodata ocazia sa serviti masa alaturi de o familie Araba, veti putea observa o ospitalitate iesita din comun. Bunatatile de pe masa vor include cu siguranta orez, pui, miel si tocana de legume. Ceaiul este bautura preferata aici, iar fructele uscate sunt foarte des intalnite.
Per total, bucataria Orientului Mijlociu este bazata in mare parte pe ingrediente locale, preparate in moduri foarte simple si combinate cu mirodenii si ierburi delicioase. Explozia de arome a acestor preparate specifice nu are cum sa va lase indiferenti. Preparatele sunt pline de legume si condimente foarte benefice pentru sanatate. Si, cu siguranta, modul de prezentare si ospitalitatea localnicilor este ceea ce transforma mancarea lor intr-o adevarata experienta.
Deschideti-va orizonturile si incercati cateva preparate specifice acestei gastronomii – cu siguranta nu veti regreta!